Taverna ingerilor necredinciosi.Disponibilizatii patriei si armata lor amagitoare


Aproape 50.000 de cadre militare au fost disponibilizate printr-o Ordonanţă neconstituţională începând cu anul 1998, ca jertfă pe altarul umilinţei la intrarea în NATO.

Au părăsit Armata cu pensii de mizerie şi li s-a promis că vor trăi fericiţi  până la adânci bătrâneţi. În luna ianuarie 2011 pensiile le-au fost ciopârţite, motivându-se că nu au vechimea completă în cariera militară.

Ziuaveche.ro

 1.

 Se aşeză pe banca din faţa Comandamentului, ascunsă printre arbuştii ornamentali. Îşi impuse să nu dea drumul la gânduri înainte de a-şi aprinde o ţigară. Patrula care schimbă posturile de gardă se prelinse în şir indian prin faţă, în pas lălăit. Nu se sculă să îi certe pentru că avea de luptat cu un gând negru de care nu mai putea să scape: se auzea că unitatea se desfiinţează. „Şi? Ce o să facem?”, îl întrebase încruntată Antoaneta. „Doar n-o să trăim doar din salariul meu?” – „Or să asigure altceva!”, replicase dârz, dar cu vocea moale. Nici el nu credea ce spune. Ştia că „altceva” înseamnă o altă garnizoană, într-un alt oraş, mai mult ca sigur la dracu’ în praznic. Sergentul de serviciu îl împiedică să mai îşi continue gândul. „Să trăiţi! La ora zece este şedinţă în club cu Comandantul!”

2.

 Ordinul Ministrului Apărării Naţionale a căzut ca o ghilotină asupra existenţei cadrelor militare din unitate. „UM0XXXX din garnizoana Focşani, se desfiinţează începând cu data de 01 august 1998. Ofiţerii, maiştrii militare şi subofiţerii vor fi disponibilizaţi conform Ordonanţei nr.7 emisă de Guvernul României”. Vocea Comandantului suna puţin tremurat. Nici lui nu îi venea să creadă ca este nevoit să citească un asemenea ordin. Ar fi vrut să părăsească Armata pe uşa din faţă, aşa cum stă bine unui luptător. Pe umeri simţea povara unei umilinţe pe care nu o mai încercase niciodată.

3.

„Domnu’ maior! Ce faceţi dom’le? V-a dat Armata afară?” Vasile Maghiran cobora la vale prin Grădinari, satul lui natal. Era îmbrăcat civil, dar vărul Gheorghiţă, din capul satului îl recunoscuse. “A fost o restructurare! Pentru intrarea în NATO!”, încercă să explice. “Ce restructurare vere! V-a dat un şut în fund, asta-i realitatea!” Renunţă să se mai contrazică cu Gheorghiţă, pentru că îl ştia cu gura mare şi nici nu avea argumente în favoarea lui. Venise la ţară să se relaxeze, dar nici aici nu putea să scape de umbra uniformei militare, care se încăpăţâna să îl însoţească peste tot. Cât timp fusese activ, ţinea capul sus şi se plimba prin sat ţanţoş. Acum simţea un sentiment de umilinţă şi i se părea că toată lumea îl acuză de când a părăsit Armata. De parcă ar fi fost vina lui. Ridicolul luase loc sublimului şi îl obliga să fugă de lume pentru că nu avea ce explicaţii să dea. Militarii în rezervă erau doar nişte oameni marginalizaţi, fără niciun rost pe lume.

4.

Cu timpul viaţa de familie se transformase într-un iad gri. Banii luaţi drept compensaţii se topiseră de mult, încă din toamna când devenise rezervist, când dolarul crescuse de la patru mii la opt mii de lei. Practic rămăsese cu jumătate din sumă, pe care Antoaneta o cheltuise pe mâncare şi pe haine pentru cele două fete. “Lasă că aşa îmi trebuie! Mi-a zis mama de o sută de ori să nu iau ofiţer de bărbat! Şi n-am ascultat-o! M-ai plimbat prin toată ţara şi acum ne-ai lăsat şi fără bani! Nu mai sta în casă! Du-te şi caută-ţi un serviciu!” De căutat a căutat ani de zile un nou loc de muncă. Pe unde mergea şi întreba era privit cu suspiciune şi neîncredere. “Apevişti angajăm mai greu! Ce ştiţi dumneavoastră să faceţi? Şi până la urmă nu aveţi pensie? Staţi acolo la pensie şi vedeţi-vă de treabă!” Pensia era însă mică, iar gura Antoanetei era mare. Nu avea cum să stea acasă. Pleca dis de dimineaţă, trecea pe la Şomaj să citească lista locurilor de muncă disponibile, se întâlnea cu foşti colegi, mai se aciuia pe la unul, sau pe la altul acasă, sau o vizita pe mătuşa Zamfira, sora mamei. Mătuşa îi dădea să mănânce şi îl consola: “Lasă Vasilică mamă, nu fi supărat! Aşa e ea Antoaneta: rea de gură! Las-o să vorbească! Poate că într-o zi ai să găseşti ceva de lucru!”. De găsit nu a găsit niciodată un loc de muncă. Criza financiară l-a prins cu o pensie mică şi cu fetele studente la Bucureşti, care telefonau tot timpul după bani. O nouă lege i-a interzis acum să mai lucreze ca pensionar militar cu contract de muncă. Nu mai avea decât o soluţie: să rămână pensionar. Doar atât: un pensionar militar sărac.

5.În luna octombrie 2010 a fost împreună cu colegii din Sindicatul Militarilor Diponibilizaţi în Rezervă la Bucureşti, la mitingul de protest. Primăria le-a destinat ca locaţie pentru miting un maidan plin de mărăcini şi bolovani, peste drum de gardul Palatului Cotroceni. Câteva ore au strigat lozinci prin care îşi cereau drepturile sau prin care cereau demisia Guvernului şi a Preşedintelui. Era sigur că strigătele se auzeau până în încăperile Palatului şi până în biroul Preşedintelui. Nu i-a auzit nimeni şi nu i-a luat nimeni în seamă, chiar dacă pe maidanul plin de mărăcini se găsea crema Armatei Române, generali şi ofiţeri superiori, maiştri militari şi subofiţeri. Anul următor, în luna ianuarie, a primit pensia mai mică cu 5 milioane. Nu era el singurul caz. Mii de pensionari militari erau în aceeaşi situaţie. Iubise mult Armata şi spiritul ei şi îşi amintea de timpurile când era mândru că este ofiţer. În ziua când a pus pe masă pensia redusă şi a văzut că Antoanetei îi dau lacrimile, a regretat pentru prima oară în viaţă că s-a făcut ofiţer. “Vasile, vino în sufragerie să vezi la televizor cum îi arestează jandarmii pe-ai voştri! Au ajuns ofiţerii să fie arestaţi ca borfaşii! Să nu mai zici la nimeni  niciodată că ai fost ofiţer!” Poate că are dreptate Antoaneta. Poate că a fost cândva ofiţer şi a purtat lumina demnităţii militare în ochi. Acum, această lumină nu mai există. Doar tristeţea unui vis spulberat îi mai umbreşte ochii de militar.

Ziuaveche.ro

Previous Mihai Eminescu omagiat de elevi
Next Csibi Barna, angajat al “statului roman”, l-a spanzurat pe Avram Iancu in piata publica din Miercurea Ciuc, in fata unor copii.

No Comment

Care este opinia ta ? Ai curajul sa spui ceea ce gandesti !