S-a dat drumul operaţiunilor de explorare pentru gazele de şist în Constanţa


S-a dat drumul operaţiunilor de explorare pentru gazele de şist în Constanţa. Locul: 20 de kilometri de Costineşti, la ieşire din localitatea Plopeni. Potrivit companiei Chevron, etapa prospectării s-ar putea întinde pe o perioadă de cinci ani, după aceea urmând să se decidă dacă se va trece şi la exploatarea zăcămintelor descoperite, în cazul în care vor găsi aşa ceva. Între timp, scenariile privind consecinţele ecologice şi geologice ale forării prin fracturare hidraulică devin din ce în ce mai sumbre.

Misterioasa şi halucinanta activitate seismică din judeţul Galaţi din ultima perioadă – pe care unii specialişti o tratează drept preludiul unui fenomen fără precedent, iar alţi specialişti văd în ea ecoul dezastruos al explorării „sub acoperire” după gaze de şist în zonă – mai adaugă un plus de spaimă apocaliptică imaginarului ecologist privind vânarea acestui combustibil fosil.

Ca şi în cazul proiectului Roşia Montană şi, în general, ca în mai toate afacerile energetice cu potenţial geostrategic (care implică lanuri de valize cu bani), opiniile sunt dintre cele mai diverse şi, de multe ori, dintre cele mai alambicate. Pe cât de mare este canitatea de informaţii anti-şist, pe atât de mare este şi afluxul de argumente pro-şist. Cu alte cuvinte, pericolul de strabism este ridicat.

Cristea: „Ne vom opune vehement în continuare”

Revenind la Constanţa, chiar dacă Chevron a demarat explorarea, chestiunea exploatării este incertă. Cel puţin din ceea ce susţine primarul localităţii Costineşti, Traian Cristea, care susţine că se va opune vehement oricărui demers în acest sens. Pe 9 decembrie, anul trecut, a fost organizat un referendum în localitate. Cetăţenii cu drept de vot din Costineşti au răspuns prin Da sau Nu la întrebarea: Sunteţi de acord cu exploatarea gazelor de şist prin fracţionare/fracturare hidraulică pe teritoriul comunei Costineşti? După închiderea votării şi numărarea voturilor, concluzia a fost: 92,69% din cei care au votat s-au exprimat împotriva exploatării gazelor de şist. Totul bine şi frumos până aici. Numai că, la scurt timp, Prefectura Constanţa a trimis bomba: prefectul Eugen Bola a spus că nu a fost întrunit cvorumul. Ce s-a mai întâmplat de atunci? Nimic. Referendumul a rămas în pom.

Bola declara la sfârşitul lui iunie, citat de Replica:

“Aşteptăm răspunsul oficial, însă, din ce am discutat cu reprezentantul Autorităţii Electorale chiar azi (ieri-n.r.), legea este clară: sunt luaţi în calcul cei de pe listele electorale permanente. În aceste condiţii, prezenţa nu va mai fi de 51%, iar acel referendum nu poate fi considerat valid.”

La începutul lunii iunie, Dumitru Bădrăgan, preşedintele Consiliului Naţional al PER, îi bătea obrazul prefectului Constanţei:

Acum, poate că, în lipsă de timp, nu a luat la cunoştinţă de faptul că, de mai mult de un an de zile, cei implicaţi aveau ceva promisiuni de informare.”

Traian Cristea:

“Noi nu am fost înştiinţaţi oficial de Instituţia Prefectului. Aici s-a votat, s-a hotărât şi aia e. Ne vom opune vehement în continuare. Nu emitem certificate de urbanism. Nu o facem nici pentru explorare, darămite pentru exploatare.” Asta declara Cristea în urmă cu câteva zile.

După cum se poate observa, Chevron îşi vede, fluierând, de treabă. Compania a obţinut, de asemenea, şi în judeţul Vaslui, bastionul sărăciei din România, autorizaţie de construire pentru amplasarea primei sonde de explorare a gazelor de şist, în perimetrul Siliştea, comuna Pungeşti.

Sud Est Forum

Previous Ruşine: Germania şi Rusia somează România să recunoască Pactul Ribbentrop-Molotov
Next Iaşi, anatomia unei crime

No Comment

Care este opinia ta ? Ai curajul sa spui ceea ce gandesti !