Presa rusa: Renasterea separatismului etnic in UE in Romania, centrul conflictului


O noua serie de conflicte etnice tinde sa izbucneasca in Europa, in contextul crizei economice globale, inca actuala. Cu radacini adanci in istorie, aceste conflicte apar, in mod surprinzator, intr-o epoca a integrarii europene. Iar Romania este in centrul acestora, chiar scena acestor conflicte, noteaza agentia de presa ruseasca Ria Novosti.

Extinderea NATO si a Uniunii Europene nu a adus nici stabilitate continentului si nici nu are cum sa impedice reaparitia acestui fenomen comun in secolul XIX, dar total neasteptat in Europa unita. Adevarul gol-golut este ca aceste conflicte, aparute mai ales in contextul episodului Kosovo, ameninta coeziunea Uniunii Europene, relateaza Ria Novosti.

Natiunile Unite se gasesc intr-o pozitie oarecum ingrata, 3 asociatii maghiare, aflate in stransa legatura cu Uniunea Democratica a Maghiarilor din Romania, inaintand un raport in care acuza Bucurestiul ca incalca drepturile etnicilor maghiari la toate nivelurile. Asociatiile cer un statut legal special in concordanta cu legislatia europeana – o autonomie de facto – pentru regiunile din Romania locuite de etnicii maghiari.

Maghiarii din Romania, discriminati pe toate planurile

Raportul mentioneaza ca cei 1.500.000 de maghiari din Romania nu au intentia de a abandona dreptul la identitatea nationala. Comitetul pentru Eliminarea Discriminarii Rasiale din cadrul Natiunilor Unite a pus examinarea cererii pe agenda, intrevazandu-se o dezbatere la un nivel inalt, cel mai probabil in prezenta reprezentantilor din Austria, Serbia, Slovacia, Slovenia si Croatia.

Conform raportului, maghiarii din Romania sunt tratati ca fiind cetateni de mana a doua. Desi constituie aproape 80% din totalul populatiei in unele regiuni ale tarii, ei au o reprezentare de maximum 20% in administratiile locale.

Raportul mai mentioneaza si discriminarea economica de care au parte regiunile populate de maghiari, care raman in continuare nedezvoltate comparativ cu alte zone. In plus, resursele naturale ale regiunilor in care traiesc, cum ar fi sarea si apa minerala, se afla sub controlul administratiei centrale.

Romania nu urmeaza decat un trend foarte prezent in Europa

Ceea ce ar putea izbucni in Romania nu este decat o parte din trendul actual. Cererea asociatiilor maghiare are la baza ceea ce s-a intamplat in ultimii ani in comunitatile albaneze din Macedonia, in sudul Serbiei, Muntenegru si nu numai. Efectul de domino nascut din Kosovo risca sa se imprastie in intreaga regiune a Balcanilor.

Totul are o dimensiune geopolitica, conform Ria Novosti. Ungaria si Romania sunt membre ale UE si NATO, doua aliante care urasc sa vada neintelegeri in sanul lor. Chiar si asa, neintelegerile nu se limiteaza la cazul maghiarilor din Romania. Si comunitatile de maghiari din Slovacia, dar si cele de slovaci din Ungaria sunt angajate in dispute similare.

Problema basca destabilizeaza Spania si este raspunzatoare de relatia acesteia cu Franta, care se confrunta, la randul ei, cu problema separatismului in Corsica.

Probleme similare se regasesc si in Italia, unde regiunile nordice – cu reprezentare in guvern prin Liga Nordului – se doresc a fi cuprinse intr-o noua republica, Padania. Peste toate, mai separatistii din Irlanda de Nord si Scotia se bucura de sustinere publica.

In ceea ce priveste sud-estul Europei, aici se pune problema Ciprului, membru al UE, unde nordul tarii, locuit preponderent de catre turci, este recunoscut de catre Turcia, tara membra NATO, ca Republica Turca a Ciprului de Nord.

via

Media

Previous Forgotten Romanian is father of modern Olympic Games
Next Ion Antonescu - Aliniere la maresal

No Comment

Care este opinia ta ? Ai curajul sa spui ceea ce gandesti !