Pomenirea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare


Credincioşii ortodocşi români îl pomenesc, în ziua de 2 iulie, pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. Apărător al credinţei strămoşeşti şi neîntrecut ctitor de biserici, domnul Moldovei a rămas în memoria colectivă prin însemnătatea faptelor petrecute în vremea sa, neegalate de urmaşi.

”Când îl studiezi ca strateg, comandant militar este uluitoare perspicacitatea lui strategică și tactică, când îl studiezi ca diplomat, cum mi se întâmplă mie acum, încerc să prind mai bine agerimea și iscusința diplomatică a lui de a-și seria adversarii, de a se alia când e cazul cu un fost adversar, o agilitate, o mobilitate extraordinară, se adaugă și înțelesul superior al valorii culturii, iar cultura în epoca aceea însemna în primul rând Biserică și tot ceea ce venea din cadrul Bisericii ca act de cultură, atunci într-adevăr avem imaginea unei personalități complexe care uluiește prin capacitatea extraordinară de a răspunde funcției și sarcinii mari pe care istoria i-a pus-o în brațe. Avea puteri excepționale, nu pentru sfințenie, că el încă a fost om cu păcate, zice cronicarul, darstefan pentru faptele lui cele mari care în mintea poporului nu puteau fi înfăptuite decât de o personalitate cu înzestrare extraordinară. Ceea ce este poate mai reprezentativ pentru personalitatea lui este felul în care știa să se ridice chiar dintr-o înfrângere, căci înfrânt fiind se ridica deasupra biruitorilor”, a declarat pentru TRINITAS TV Acad. Şerban Papacostea.

Personalitate emblematică a istoriei ţării noastre, având un rol important şi în istoria europeană, binecredinciosul voievod a devenit un simbol al apărării creştinismului în luptele cu turcii şi tătarii.

”Ecourile sunt numeroase și de rang înalt, în opinia europeană, cu privire la acțiunea lui. Un conducător de stat, stat minuscul în raport cu marile regate și imperii vecine, care a reușit să țină în luptă succesiv sau concomitent cu aceste forțe, să reziste tuturor acestor presiuni, cu o bază demografică redusă să obțină victoriile dintre cele mai mari și acum mă refer la cele din 1475 care a uimit Europa, una din marile înfrângeri suferite de Imperiul Otoman, firește că așa ceva nu este dăruit decât unei mari personalități și Ștefan cel Mare poate fi trecut în rândul marilor personalități ale epocii lui”, a mai spus Acad. Şerban Papacostea.

Tradiţia conform căreia după fiecare bătălie domnul ar fi înălţat câte o biserică nu este reală, dar este cert că unele lăcaşuri au fost înălţate întru pomenirea celor căzuţi în lupte şi ca mulţumire pentru anumite biruinţe.

Voievodul Ştefan cel Mare a fost canonizat în anul 1992 de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu data de prăznuire 2 iulie, ziua trecerii sale la cele veşnice.

 

Previous Basarab – Vodă vs filologul devenit istoric Neagu Djuvara - Sau cum putem sa mai intinam istoria românilor? Cumanii intemeietorii românilor din Ţara românească
Next S-au reluat sapaturile in situl Tărtăria

No Comment

Care este opinia ta ? Ai curajul sa spui ceea ce gandesti !