Ordinul lui Petru cel Mare: Creaţi linia Baltică-Marea Neagră-Levant! – Romania Military


„Testamentul lui Petru cel Mare“ este, fără îndoială, o făcătură istorică. Şi, totuşi, cine a realizat-o a ştiut extrem de multe despre planurile conţinute în strategiile de expansiune care populau viziunea creatorului Imperiului Rus.

Într-atât de multe încât textul fascinează şi azi prin precizia indicaţiilor pe care le conţine asupra modului în care Rusia trebuie să-şi constituie, păstreze şi amplifice puterea în detrimentul celorlalte mari puteri ale vremii sale.

Citiţi şi dumneavoastră ceea ce am selectat din acest text şi observaţi uluitoarea relevanţă strategică de actualitate a paragrafelor respective. Se poate să fie o simplă întâmplare, numai că, în acest moment, presiunea rusă se exercită exact pe această linie: porneşte de la Baltica, vedem cum continuă pe toată linia de front a războiului civil din Ucraina, coboară înspre Marea Neagră şi ajunge în Mediterană unde, fără îndoială, încearcă să profite la maximum de cele două elemente de dezechilibru, căderea economică a Greciei şi Ciprului precum şi haosul din Siria şi Irak, punctele centrale ale oricărei construcţii imaginabile din Levant.

627x0-206x300.jpg

„Trebuie să menţinem naţiunea rusă într-o stare permanentă de război, asta pentru a ne asigura că soldatul e antrenat şi mereu în formă; nu trebuie lăsat să se odihnească decât timpul necesar pentru ameliorarea finanţelor statului, pentru refacerea armatelor şi alegerea momentului oportun pentru atac. Să facem astfel încât pacea să servească războiului şi acesta să servească pacea, în interesul extinderii şi prosperităţii crescânde a Rusiei….În toate ocaziile posibile, trebuie să luăm parte la problemele şi certurile din Europa, mai ales la cele din Germania care, fiind mai aproape, ne interesează mai direct… Trebuie să ne extindem fără încetare către nord, de-a lungul Mării Baltice, precum şi spre sud, de-a lungul coastelor Mării Negre. Trebuie să vă apropiaţi cât mai mult posibil de Constantinopole şi de Indii. Cel care va domni asupra lor va fi adevăratul stăpân al lumii. În consecinţă, trebuie iscate războaie continue, când cu turcii, când cu Persia; trebuie să creăm şantiere la Marea Neagră; încetul cu încetul, trebuie să punem stăpânire pe această mare, ca şi pe Marea Baltică, ACESTEA AR FI CELE DOUĂ PUNCTE NECESARE ÎNDEPLINIRII PROIECTULUI; trebuie grăbită decăderea Persiei; trebuie ajuns în Golful Persic; pe cât posibil, prin intermediul Siriei, trebuie restaurate legăturile cu Levantul şi ajuns până în Indii, cele care reprezintă depozitul de mărfuri al omenirii….Trebuie să strângem alături de noi şi să reunim pe toţi grecii dezuniţi sau schismatici care s-au răspândit, fie în Ungaria, fie în Turcia, fie în centrul Poloniei; să devenim centrul lor de sprijin şi să stabilim în avans o predominanţă universală prin intermediul unui fel de împărăţie sau supremaţie sacerdotală….”

627x0-1-225x300.jpg

Tehnic vorbind, proiectul rus se relansează acum în spaţiul liber lăsat de eşecul sau împotmolirea totală a celor trei mari proiecte ale Occidentului pentru spaţiul generic al estului european, Mediteranei, Orientului Mijlociu şi Maghrebului.

Primul eşuat, dramatic, prost pregătit, dramatic de ciudat de prost pus în aplicare şi cu faliment care nu încetează să zguduie încă temeliile de stabilitate ale regiunii, a fost proiectul Marelui Orient Apropiat.

Demarat, strict teoretic, în anii ’50, proiectul începe să se contureze mai bine în analizele strategilor americani înspre finele anilor ’70, dar devine realitate de construcţie politică dublată de efort militar subsecvent şi de mare amploare în perioada Administraţiei George W.Bush ai cărui consilieri (din echipa cea mai dură a neo-conservatorilor) l-au convins să se gândească serios la posibilitatea de a forţa crearea unei regiuni compacte dominate de “pax americana”, mergând din Maghreb până în Mauritania sau Pakistan şi Afganistan, trecând prin Turcia şi înglobând întreaga Peninsulă Arabică.

646x404-1-500x313.jpg

Al doilea proiect, în contrapondere la ceea ce deja devenise eşecul tragic al primului, a fost rezultatul unei gândiri europene şi a ajuns să se transforme într-o instituţie aparte, apărută în timpul preşedinţiei franceze a UE. A înlocuit aşa numitul «Proces Barcelona» cu o Uniune Mediteraneeană care cuprinde acum, cel puţin teoretic, cele 28 de ţări ale UE şi încă 15 ţări partenere din zona Mediteranei.

Dacă scopul său esenţial era să creeze o formulă instituţionalizată care să poată aduce un plus de securitate şi coordonare între UE şi statele din zona Mediteranei – idee încă rezonabilă în 2008 când a fost instituită oficial instituţia respectivă ca proiect major susţinut de Sarkory– realităţile dramatice de după episodul «Primăverii Arabe» au schimbat complet datele jocului, iar zona Maghrebului a devenit cel puţin neprietenoasă, dacă nu de-a dreptul ostilă pentru europeni, în special pentru fostele puteri coloniale. Alt eşec major şi, în mare parte, decontat de contribuabilii europeni.

627x0-2-500x438.jpg

Al treilea proiect – unul în care UE a investit enorm de mulţi bani, timp, energie şi efort diplomatic pentru a-l ţine în viaţă, apoi de a-l reanima după eşecul de la Vilnius şi acum de a salva dacă se mai poate şi ultima speranţă, R.Moldova – este încă formal existentul Parteneriat Estic.

Membrii acestei organizaţii (lansată la Praga pe 7 mai 2009 ca rezultat al unui proiect suedo-polonez) sunt Armenia, Azerbadjian, Belarus, Georgia, Moldova şi Ucraina, cu Adunare Parlamentară şi Forum al Societăţii Civile….

Ce-a ieşit la Vilnius nu mai trebuie repetat, problema sunt consecinţele din Ucraina şi reverberaţia acestora, din ce în ce mai puternică, înspre R. Moldova. Dar motivând şi un gest complet neaşteptat pe plan politic, anume angajamentul ferm al Preşedintelui Comisiei Europene că, în perioada mandatului său, procesul de extindere va fi îngeţat. Din nefericire, nici una dintre ţările de pe lista Parteneriatului Estic nu are cinci ani de aşteptat. În consecinţă, deciziile şi opţiunile lor stragice vor fi luate în acest nou context şi sub o presiune economică care poate deveni foarte rapid ucigătoare.

O listă de planuri eşuate care provoacă o stare de dezorientare şi nelinişte într-un spaţiu enorm, dominat de sărăcie, vioneţă şi fanatism intolerant. Linia de care vorbeam, aceea care începe de la Marea Baltică, ajunge în Marea Neagră şi apoi în Mediterană pentru a asigura o formă de control direct a zonei sale orientale împreună cu penetrarea pe linii multiple în Orientul Apropiat şi în Maghreb (prin Egipt) începe să devină realitate. Grecia este la limita falimentului, gata de o prietenie istorică cu Rusia, la fel Cipru al cărui preşedinte a semnat acum câteva zile, la Moscova, acordul care permite marinei miliuare ruse să folosească porturile insulei strategice a Mediteranei.

627x0-3-500x353.jpg

Ce avem acum? O bază de la Sevastopol care este modernizată în mare viteză şi unde se grupează o forţă militară considerabilă pentru spaţiul Mării Negre. Darnimic nu ar fi de ajuns dacă nu este activat binomul Grecia-Cipru, cu preferinţă pe acesta din urmă. De ce? Iată explicaţia dată de Albert A. Stahel de la Institut für Strategische Studien (Wädenswil): «Datorită dificultăţilor pe care le întâmpină UE pentru a menţine un Cipru în stare de faliment, Moscova primeşte acum o nouă ocazie de a-şi consolida poziţia strategică în Mediterana orientală. Pentru a realiza asta, Putin recurge la metodele ţarilor. Pe de o parte, Moscova revendică dreptul de protejare a lumii ortodoxe şi, pe de altă parte, influenţează indirect partea ortodoxă a Ciprului prin intermediul Bisericii ortodoxe cipriote. Scopul acestei manevre este evident.

Moscova doreşte să-şi restabilească poziţia pe care o avea în estul Mediteranei înainte de prăbuşirea URSS. Asta, în principal, în detrimentul UE. Dar, pe termen lung, ar trebui să ducă la realizarea vechiului plan al ţarilor. Cu ajutorul naţiunilor ortodoxe înfrăţite din Balcani şi cu ajutorul aliaţilor iranieni, Turcia va putea fi îngenuncheată politic, ceea ce ar face să dispară ultima piedică în faţa pătrunderii ruse în Mediterana Orientală. Israelul, unde trăieşte o importantă comunitate de evrei de origine rusă, ar putea şi el să suţină strategia rusă.

După o umilire a Turciei, ar putea să urmeze o menţinere la putere a regimului Assad în Siria, prin forţarea încheierii sprijinului turc pentru rebelii sirieni. Dacă această strategie rusă va fi încoronată de succes, SUA şi-ar pierde din puterea maritimă în această zonă a Mediteranei. Pierderea poziţiei de forţă ar echivala cu o pierdere a hegemoniei puterii geopolitice americane în Europa. Într-o asemenea situaţie, Rusia ar putea nu numai să domine Mediterana orientalăp în calitatea sa de mare putere maritimă, ci şi să fie în poziţia să impună europenilor revendicările Federaţiei Ruse

Citește continuarea View Original

Previous Despre cea mai veche scriere cunoscuta. Ai fi uimit daca citești
Next Arma secretă a României

No Comment

Care este opinia ta ? Ai curajul sa spui ceea ce gandesti !