Onoarea pierdută a regelui Mihai (3)


De aproape 70 de ani ni se picură în conștiințe minciunile comunisto-monarhiste despre „eroica” zi de 23 august 1944. Comuniștii au prezentat-o ca pe o mare victorie a militanților săi. Monarhiștii ca pe o necesitate, care nu mai putea aștepta nici măcar o zi. Amândouă părțile mint cu nerușinare pentru a-și justifica mizerabila trădare. Mai grav este că, nici după atâta amar de vreme, regele Mihai I nu-și asumă dramele petrecute după rușinoasa proclamație care ne arunca dezarmați în brațele sovieticilor. Sute de mii de români nevinovați au luat drumul Gulagului, doar pentru a satisface mândria regelui și a camarilei din jurul său. Câți au murit, câți s-au mai întors, marginalizați, renegați, nu vom ști niciodată. Au rămas doar niște umbre cu suflete mutilate de minciunile unui rege laș…

„… Ne pomenim cu un al treilea personaj, care parcă a răsărit din pământ. Sau a sărit dintr-o carte. Cu un picior înțepenit, cu o manta militară vopsită în negru și fără epoleți, cu un enorm fular roșu. „Ne-am speriat de iarnă ?… Asta e iarnă ?…” Nu așteaptă să răspundem. Își continuă monologul de parcă ar fi singur pe acolo. Când răstit, când în șoaptă. ba se mai și bâlbâie. A stat mulți ani într-un lagăr din Siberia. Lucra în mină. (…) Acolo, în fundul pământului, e atât de cald încât n-ar fi vrut să mai iasă la suprafață. Dar umiditate multă, apă pe jos, ploaie din boltă… Nu era prea mult de la gura minei până la baracă, însă destul ca să înghețe hainele pe ei și aburii din respirație. Lupii siberieni nu se mai speriau de gloanțele santinelelor și se aruncau în haite asupra convoiului de oameni înghețați. Și toată noaptea dădeau târcoale barăcilor și scheunau pe la uși. (…) În fiecare dimineață culegeau câțiva morți din patul comun.(…)

Nu putuse să nu-i urască pe prietenii noștri de la răsărit. Scăpase din încercuirea de la cotul Donului, mersese sute de kilometri pe jos, fiind oprit și aruncat în tranșee de abia pe ultima linie de rezistență, Nămoloasa-Iași.Unde a ascultat mesajul regelui, de la 23 august 1944, care declara încetarea războiului cu sovieticii. Numai după câteva minute, soldații armatei roșii au semănat linia frontului cu megafoane prin care cereau fraților români să depună armele și să se întoarcă fiecare la casa lui, așa cum a fost făcută înțelegerea între cele două state. De-abia dezarmați, au fost conduși spre garniturile de tren ca să-și aleagă fiecare vagonul care îi convenea. Iar pe vagoanele de marfă puse la dispoziție scria cu creta: București-Galați-Călărași-Sibiu-Pitești-Slatina-Craiova…

Și-au ales gările cele mai apropiate de casele lor. Au primit pâine și marmeladă, apoi s-au închis ușile și s-au zăvorât pe dinafară. Și trenul s-a pornit la drum lung, oprindu-se numai ca să schimbe locomotiva. Peste câteva zile au debarcat pe un peron din fundul Rusiei, unde îi aștepta un lagăr de triere. El a nimerit în lotul celor trimiși la o mină din Siberia.”(Marin Ioniță – Kiseleff 10. Fabrica de scriitori – Adevărul Holding, 2011, p. 299-230).

Cine răspunde pentru aceste crime ? Cine i-a mințit atunci, în 23 august ? Cine le-a semnat condamnarea trimițându-i în „Siberii de gheață” ? Dormi bine majestate ?

va urma

via http://istoria.blog.com/2013/09/08/onoarea-pierduta-a-regelui-mihai-3/

Previous Dementelarea unor mituri. Azi: Evrei conduc The US Federal Reserve. Nimic mai adevarat.
Next Bloomberg preconizează apocalipsa economiei mondiale

No Comment

Care este opinia ta ? Ai curajul sa spui ceea ce gandesti !