Onoarea pierdută a regelui Mihai (1)


La 23 august 1944, Mihai I, împreună cu acoliţii săi (camarila burghezo-comunistă), oferea România bolşevicilor, pe un platou uns cu noroiul dezonoarei şi trădării. În seara acelei zile, “nobilul” monarh dădea o proclamaţie pentru ţară, redactată de comunistul Lucreţiu Pătrăşcanu. Bine garnisită cu minciuni groteşti, proclamaţia suna şi mai grotesc din augusta gură peltică a regelui:

„Romåni, in ceasul cel mai greu al istoriei noastre, am socotit in deplina intelegere cu poporul meu (?) ca nu este decåt o singura cale pentru salvarea Tarii de la o catastrofa totala: iesirea noastra din alianta cu puterile Axei si imediata incetare a razboiului cu Natiunile Unite. Un nou guvern de Uniune Nationala a fost insarcinat sa aduca la indeplinire vointa hotaråta a tarii de a incheia pace cu Natiunile Unite. Romånia a acceptat armistitiul oferit de Uniunea Sovietica, Marea Britanie si Statele Unite ale Americii (care armistiţiu, cel semnat în 12 septembrie ?).

Din acest moment inceteaza lupta si orice act de ostilitate impotriva armatei sovietice, precum si starea de razboi cu Marea Britanie si Statele Unite. Romåni, Poporul romån intelege sa fie stapån pe soarta sa. Oricine s-ar impotrivi hotarårii noastre, liber luate si care nu atinge drepturile nimanui, este dusman al Neamului nostru. Ordon armatei si chem poporul sa lupte prin orice mijloace si cu orice sacrificii impotriva lui. Toti cetatenii sa se strånga in jurul tronului si al guvernului pentru salvarea patriei. Cel care nu va da ascultare guvernului se opune vointei poporului si este tradator de tara.

Romåni, Dictatura a luat sfårsit si cu ea inceteaza toate asupririle. Noul guvern inseamna inceputul unei ere noi, in care drepturile si libertatile tuturor cetatenilor tarii sunt garantate si vor fi respectate (?). Alaturi de armatele aliate si cu ajutorul lor, mobilizånd toate fortele natiunii vom trece hotarele impuse prin actul nedrept de la Viena, pentru a elibera pamåntul Transilvaniei noastre de sub ocupatia straina.
Romåni, de curajul cu care ne vom apara cu armele in måna independenta impotriva oricarui atentat la dreptul nostru de a ne hotari singuri soarta depinde viitorul tarii noastre. Cu deplina incredere in viitorul neamului romånesc pasim hotaråti pe drumul infaptuirii Romåniei de måine, a unei Romånii libere, puternice si fericite”

După ce a recitat proclamaţia la postul de radio naţional, regele şi-a pus palma-n cur şi, împreună cu apropiaţii, a dat o fugă până-n Gorj, unde a stat pitit după fusta mamei Elena până s-au liniştit apele în Bucureşti. Dând ascultare Proclamatiei regelui lor care îi minţea că fusese în înţelegere cu poporul, nu cu gaşca lui de conspiratori şi că Naţiunile Unite au oferit un armistiţiu României, pe care l-a acceptat, militarii români de pe frontul din Moldova au lăsat armele jos. La o primă estimare, minciunile regale din seara de 23 august 1944 au costat vieţile a peste 150.000 de români care au fost „vânaţi” de ruşi (a se citi bolşevici), luaţi prizonieri după ce au fost dezarmaţi, dezbrăcaţi şi batjocoriţi.

Au urmat deportări în Siberia, masacre, crime odioase. Dar junele monarh era obişnuit cu un astfel de tratament aplicat de bolşevici armatei române. Îl cunoscuse de la tatăl său, Carol II, în 1940 odată cu ordonarea retragerii fără luptă din Basarabia, Bucovina şi Ardeal. Pentru el nu era o noutate…

Via: http://istoria.blog.com/2013/08/26/onoarea-pierduta-a-regelui-mihai-1/#more-1298

Previous SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE CARAGIALE
Next Onoarea pierdută a regelui Mihai (2)

No Comment

Care este opinia ta ? Ai curajul sa spui ceea ce gandesti !