La multi ani, Pompieri militari !


Dealul Spirii este cunoscut in prezent ca fiind amplasamentul Palatului Parlamentului, piatra de temelie a acestui edificiu fiind pusa pe data de 25 iunie 1984 si a reprezentat munca constanta a peste 20.000 de oameni timp de 5 ani pentru a fi finalizata.

Totusi, acest loc are o istorie ce nu este legata doar de aceasta constructie. Este locul in care, cu 136 de ani inainte de inceperea ridicarii acestei cladiri, compania de pompieri a lui Pavel Zaganescu alaturi de Regimentul 2 condus de Radu Golescu s-au opus armatei otomane trimisa pentru a innabusi revolutia din Tara Romaneasca, intr-o lupta ce prefigura renasterea spiritului romanesc si incercarea de a scapa de sub influenta marilor puteri care de prea lunga vreme au inlantuit destinul poporului roman.

Un rol pivotal in inceperea tulburarilor din anul 1848 a fost Congresul de la Viena care dorea intoarcerea la sistemul feudal dinainte de schimbarile aduse de Revolutia Franceza si idealurile acesteia.

Congresul a avut loc intre 1 noiembrie 1814 si 9 iunie 1815 si reunea reprezentantii Austriei, Rusiei, Angliei si Prusiei, invingatorii razboaielor napoleonice. S-au reimpartit sferele de influenta in detrimentul popoarelor stapanite continuand procesul de subminare al dezvoltarii normale al acestora, dar si mai mult, a fost creata Sfanta Alianta tocmai pentru a contracara revolutiile democratice si a pastra intact sistemul feudal.

Insa invatamintele aduse de Revolutia Franceza nu au fost uitate si au culminat in anul 1848 cu “Primavara popoarelor”, un moment in care Europa a fost tulburata de revolutiile contestatarilor Congresului de la Viena.

Regimurile absolutiste ce impiedicau impunerea drepturilor democratice, divizarea unor popoare intregi intre puterile continentului si suflul nationalist inspirat de revolutionari francezi au determinat un val de revolutii fara precedent, revolutii la care au aderat inclusiv romanii aflati in regiunile istorice ale tarii.

Revolutia in Tara Romaneasca

In Tara Romaneasca, revolutia a inceput prin Proclamatia de la Islaz din 9 iunie 1848 si a primit sprijinul populatiei, dar si a armatei. Domnitorul Gheorghe Bibescu, sub presiunea acestora a semnat Proclamatia si pus la zid si de consulul rus la Bucuresti care ameninta ca armata rusa va invada tara el abdica, iar in locul lui s-a infiintat un guvern provizoriu.

Imperiul Tarist avertizeaza in continuare Imperiul Otoman ca nu va tolera un regim revolutionar asa de aproape de granita lor si conform unei intelegeri, Imperiul Tarist ocupa Moldova si Imperiul Otoman intra Tara Romaneasca.

Trimisul Portii, Soliman Pasa, este asigurat de guvernul provizoriu de intentiile neostile ale acestuia fata de Imperiul Otoman. Dupa o serie de tratative regimul revolutionar al Tarii Romanesti este recunoscut de catre Soliman Pasa ,dar guvenul provizoriu este inlocuit cu locotenenta domneasca formata din aripa moderata a revolutionarilor Christian Tell, Heliade Radulescu si Nicolae Golescu.

Odata cu recunoasterea de catre Soliman Pasa intreaga miscare revolutionara din Tara Romaneasca a intrat in legalitate fiind acceptata si de celelalte puteri europene. Rusii infuriati de aceasta situatie au pretins ca Soliman a fost mituit si a cerut inlocuirea lui. Fuad Effendi a preluat comanda si pe data de 12 septembrie intra in Bucuresti cu armata sa de 20.000 de oameni si se opreste pe campia Cotroceni.

Batalia de la Dealul spirii

Pe 13 septembrie, Colonelul Radu Golescu primeste ordin din partea locotenentei domnesti de a deplasa Regimentul 2 catre Dealul Spirii pentru a intampina armata otomana la care li se vor alatura ostasii companiei lui Pavel Zaganescu.

Ordinul lor este sa nu angajeze in lupta formatiile inamice, in speranta unei rezolvari pasnice a conflictului. La ora 16.00 compania de pompieri se intalneste cu trupele comandate de generalul Kerim Pasa in dreptul varfului Dealului Spirii. In timp ce acestia incearca sa intre in cazarma sublocotenentul Dinca Balsan este lovit de un ofiter turc, iar in urma atacului sublocotenentul il impusca pe ofiterul turc.

In acel moment, unitatile otomane dechid focul asupra soldatilor romani si acestia riposteaza. Dupa cum spune Dimitrie Papazoglu, comandantul Companiei 5 a Regimentului 2 care a participat la lupte “Fumul cel groaznic, focul cel bengalic al multimii trupei otomane, ricosetele si vajitul gloantelor facura ca sa nu ne mai vedem unul cu altul”.

Regimentul 2 ataca si el pozitiile otomane vazand compania de pompieri ce a angajat in lupta inamicul. Amenintati de tunurile otomane pompierii ataca pozitiile artileriei si reusesc sa captureze doua tunuri care apoi sunt folosite impotriva armatei turce pana la epuizarea munitiei acestora.

Luptele continua pana tarziu dupa cum mentioneaza din nou Dimitrie Papazoglu: “Acest conflict a unui numar de 500 romani cu numeroasa trupa de 9.000 oameni tinu de pana la 7 ore seara”.

Luptand vitejeste pompierii pana la urma au trebuit sa se retraga si unii chiar reusind sa treaca prin randurile otomane au ajuns la cazarma. Rezistenta fiind acerba si vazand ca soldatii romani lupta in disperare de cauza fiind inconjurati de numeroasa armata otomana Kerim Pasa a cerut oprirea ostilitatilor sub pretextul clementei ostasilor, dar odata cu depunerea armelor multi dintre acestia au fost secerati sub focul inamic. A doua zi, pe 14 septembrie, Capitala era din nou sub ocupatie otomana.

Chiar daca lupta a insemnat innabusirea revolutiei, sacrificiul acelor soldati nu a fost uitat. In 1860, prima medalie romaneasca “Pro Virtute Militari”a fost oferita participantilor la batalie si la 16 septembrie 1901 in compania veteranilor bataliei de la Dealul Spirii a fost dezvelita Statuia Eroilor Pompieri .

Sacrificiul soldatilor romani la Dealul Spirii reflecta spiritul si dedicatia acestor oameni, dar si a altor generatii ce au luptat pentru suveranitatea si independenta acestui pamant, dar mai trebuie amintit ca aceasta lupta a fost ultima impotriva otomanilor pe pamant romanesc urmatoarea fiind la portile cetatilor Plevna, Rahova si Grivita, acolo unde ne-a fost castigata in final independenta.

via: Ziare.com

13 septembrie – simbol al jertfei şi iubirii de ţară-

Anul revoluţionar 1848 va consacra pentru totdeauna virtuţile patriotice şi jertfa de sine – de această dată pentru idealurile democraţiei şi independenţei – ale pompierilor militari. Nici nu se vindecaseră rănile sinistrului din martie 1847 când, la 13 septembrie 1848, sângele ostaşilor pompieri din Bucureşti şi al infanteriştilor, a înroşit cazarma din Dealul Spirii şi împrejurimile sale.

Toate sursele istorice, martorii oculari, contemporanii bătăliei, apreciază în unanimitate, că majoritatea jertfelor (din cei peste 100 de morţi şi tot atâţia răniţi) au fost date de pompieri, ei aflându-se în vâltoarea încleştării.            Un şir de evenimente istorice ulterioare a consacrat actul eroic al pompierilor militari. Veteranilor de la 1848 li s-a acordat prima decoraţie militară românească – „Pro Virtute Militari”, înfiinţată de marele domn al Unirii de la 1859,  Alexandru Ioan Cuza.

Tot ca o recunoaştere a eroismului pompierilor, data de 13 septembrie 1863 a fost aleasă pentru înmânarea noilor drapele de luptă Oştirii Ţării. Batalionul de pompieri Bucureşti (înfiinţat încă din 1861) primind primul drapel de luptă chiar din mâna domnitorului.

Recunoaşterea faptului că 13 septembrie 1848 este unul dintre cele mai semnificative momente din tradiţiile de luptă ale armei pompierilor a fost unanimă şi împărtăşită de toţi istoricii, indiferent de epocile şi regimurile politice prin care a trecut ţara.

Drept urmare, ziua de 13 Septembrie a fost sărbătorită din totdeauna ca fiind „ZIUA POMPIERILOR DIN ROMÂNIA”, însă a fost legal oficializată după război, fiind prevăzută prin Legea 121/1996, privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari, dar şi prin Hotărârea Guvernului 1490/2004, pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Niciodată capitolul din Istoria Naţională dedicat anului revoluţionar1848 nu a făcut abstracţie, indiferent de vremuri, de sângeroasa şi inegala confruntare dintre ostaşii Companiei de pompieri din Bucureşti şi o coloană a armatei otomane. Atunci au căzut la datorie aproape jumătate din efectivele pompierilor, Dealul Spirii devenind, prin această tragică luptă de arme, un simbol al luptei şi iubirii de ţară.

Căpitan Pavel Zăgănescu – Eroul din Dealul Spirii

Eroul Bătăliei din 13 septembrie 1848, căpitanul Pavel Zăgănescu, s-a născut la Râmnicu Sărat, în anul 1815, într-o familie modestă. La vârsta de 15 ani îmbracă haina militară, ca junker în armata naţională, iar după absolvirea şcolii tânărul sublocotenent este repartizat la Regimentul 2 infanterie Bucureşti, unde trece succesiv prin toate gradele ierarhice militare.

În anul 1844, prin Decret domnesc, ia fiinţă prima „Roată” de pompieri din Bucureşti, unde ofiţerul, împreună cu alţi colegi, era încadrat la comanda unui pluton. Patru ani mai târziu, în anul 1848, Pavel Zăgănescu era numit la comanda pompierilor militari  bucureşteni. Devotat revoluţiei de la 1848, simpatizant al ideilor revoluţionare şi admirator al lui Nicolae Bălcescu, la 1 iulie 1848 ocupă cazarma de infanterie şi eliberează Guvernul provizoriu, arestând pe coloneii Odobescu şi Solomon, care încercaseră să înăbuşe revoluţia. Pentru curajul şi devotamentul său, a fost înaintat la gradul de locotenent, iar în august 1848 la cel de căpitan.

Pus în gardă de I.C. Brătianu, prefectul Poliţiei Capitalei, că la 13 septembrie 1848 un corp de oaste otomană urma să ocupe Bucureştiul, căpitanul a decis ca împreună cu 150 de subordonaţi să ocupe cazarma de infanterie din Dealul Spirii şi să bareze coloana lui Kerim Paşa spre centrul capitalei.

Profitând de deruta inamicului, îşi face loc până în faţa intrării în cazarmă, dinspre Izvor. Starea tensionată a trupelor produce declanşarea bătăliei, iar în crâncena încleştare au murit 200 dintre otomani, dar şi 80 de soldaţi pompieri şi 2 ofiţeri.

Căpitanul Pavel Zăgănescu a fost urmărit de turci şi de regimul instaurat, a fost arestat şi întemniţat la Văcăreşti. Abia după un an şi jumătate, ministrul de justiţie Grigore Grădişteanu, care prezida Înalta Curte Criminală, a dat verdictul de nevinovăţie şi căpitanul a fost eliberat.

În 1852, domnitorul Barbu Ştirbei a acceptat reînscrierea lui Pavel Zăgănescu la Roata de pompieri. Căpitanul a continuat a-şi servi ţara, fapt pentru care a fost înaintat la gradul de maior, apoi la cel de colonel, reuşind în scurt timp să facă Roata de pompieri din Bucureşti un adevărat corp de elită.

Din 1861 şi până în 1864 a fost inspector al graniţei Dunării, între 1868 şi 1870 prefect la Poliţiei Bucureşti, iar între anii 1870 şi 1874, deputat. Ca om politic, colonelul Pavel Zăgănescu avea deviza „Onoare şi libertate!”.

S-a stins din viaţă la 31 iulie 1897. În memoria acestui erou, Şcolii militare de Subofiţeri pompieri din Boldeşti i s-a conferit numele de „Căpitan Pavel Zăgănescu”.

(După „Istoria pompierilor militari”, Bucureşti ediţia 1996)

13 Septembrie 2010

162 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii

Au trecut 162 de ani de la actul eroic săvârşit de către pompierii militari din Bucureşti pentru apărarea Revoluţiei române de la 1848 împotriva invaziei otomane. Intrarea trupelor otomane invadatoare în Bucureşti a prilejuit unităţilor militare româneşti, printre care şi Compania de Pompieri, să înscrie unul dintre momentele înălţătoare ale Revoluţiei Române, încleştarea din Dealu Spirii devenind un simbol al luptei poporului roman pentru libertate şi independenţă.

Această bătălie reprezintă prima afirmare patriotică a calităţilor morale şi de luptă a ostaşilor noştri, ca parte integrantă a tinrei armate române, moderne, constituită în urma păcii de la Adrianopole, din anul 1829.

Iată succint, câteva dintre momentele fierbinţi ale teribilei încleştări, ce a avut loc la 13 septembrie 1848 în Dealu Spirii.

La 12 septembrie, col. Radu Golescu, comandantul Regimentului 2 Infanterie şi şef al Garnizoanei Capitalei, primise ordin din partea Locotenenţei Domneşti să-şi deplaseze subunităţile la Cazarma din Dealu Spirii, pentru a participa la primirea unei coloane turceşti, formată din aproximativ 6000 de oameni, sub comanda lui Kerim Paşa, care urma să preia cazarma din acea zonă. În aceiaşi zi a avut loc ceremonialul solemn de înmânare a noilor drapele ale regimentului 2 Infanterie, pentru a influenţa moralul ostaşilor.

Starea de spirit, devotamentul şi patriotismul îi anima şi pe ostaşii Companiei de Pompieri comandată de căpitanul Pavel Zăgănescu, care au vrut să meargă cu toţii, la cazarma din Dealu Spirii, convinşi fiind de iminenţa unui conflict armat cu otomanii.

În ziua de 13 septembrie, în momentul ajungerii pompierilor, pe strada Spirii, zona era deja împânzită de trupele otomane. La apariţia pompierilor, soldaţii turci “le deschiseseră locul printre dânşii, despărţindu-se coloana lor între cele două laturi ale străzii”.

Tensiunea acumulată la rândul ambelor tabere avea să se declanşeze brusc. Când mai erau doar câţiva paşi până la poarta cazărmii, undeva, în flancul stâng al coloanei pompierilor, s-a produs o busculadă între aceştia şi soldaţii turci, care, până atunci, îi provocaseră tot timpul pe români.      Glonţul, pornit din puşca slt. Dincă Bălşan, s-a “slobozit” parcă de la sine:   împuşcatura a marcat dezlănţuirea luptei. O primă salvă a tunurilor otomane a făcut multe victime printre pompieri.

Văzând aceasta, bravul căpitan Pavel Zăgănescu a strigat memorabilul său ordin: “Pe tunuri copii, că ne prăpădesc”. În frunte cu slt. Dincă Bălşan şi sergentul Petre Buzdugan, câţiva viteji au reuşit să captureze de la turci două piese de artilerie, producându-le acestora zeci de morţi şi răniţi.

Dat fiind însă covârşitoarea superioritate numerică a inamicului, era evident că acţiunea cutezătoare a pompierilor n-avea sorţi de izbândă.

Nevoiţi să se retragă, pompierii, alături de camarazii lor infanterişti, au continuat eroica lor rezistenţă împotriva oştirii otomane.

Bătălia din Dealu Spirii purtată împotriva trupelor contrarevoluţionare otomane a evidenţiat legătura strânsă între pompieri şi popor, hotărârea corpului de cadeţi şi a trupei de a respinge agresiunea străină. Animaţi de dragostea de ţară, pompierii au dovedit, pe timpul încleştării: vitejie, curaj, măiestrie în rezolvarea oportună a situaţiilor de luptă, capacitate de luptă ridicată şi spirit de sacrificiu în inegala confruntare cu inamicul.

Un participant la evenimentele vremii sintetiza rolul ofiţerilor pompieri astfel: “Pompierii, sub comanda unor ofiţeri ca Zăgănescu, Deivos şi Statrotescu şi sub sergenţi ca Dincă,  Bâlsan, deveniseră arma cea mai inteligentă a poliţiei Capitalei”.

Apreciind sacrificiul eroilor din Dealu Spirii, unde au căzut aproape 100 de pompieri militari, primul Parlament al României acordă, în anul 1860, pensii de viaţă participanţilor la eroicul atac, precum şi nou instituita medalie “PRO VIRTUTE MILITARI”.

La rândul său, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, le-a adus omagiul posterităţii, prin acordarea la 13 septembrie 1863, a Drapelului de Luptă pompierilor militari din Bucureşti.

În anul 1901, pe Dealul Spirii, a fost inaugurat Monumentul Eroilor Pompieri, eveniment ce a reunit în jurul său, pe ultimii 17 veterani ai istoricei bătălii. În acel emoţionant moment, Preşedintele Consiliului de Miniştri, D.A.Sturza avea să spună: “sângele acestor credincioşi a ridicat neamul întreg şi vânjos, plin de încredere în sine şi în viitor! Nu se poate uita de poporul român că impulsiunea mişcării de redeşteptare din 1848, strigată prin fapta eroică din 13 septembrie, a reînviat şi s-a refondat simţământul despre datoriile noastre către patrie”.

Previous Eve of an HIV Epidemic in Romania
Next Nebunia anului 2012

No Comment

Care este opinia ta ? Ai curajul sa spui ceea ce gandesti !