Ioan Joldea – Domnul moldovean cu cea mai scurtă domnie din istoria românilor


Cea mai scurtă domnie din istoria românilor

Domn al Moldovei între 4 (îşi începe efemera domnie înainte de această dată) şi 12 septembrie 1552, Ioan Joldea nu a fost „os domnesc” (deci nu era descendentul dinastiei princiare a Muşatinilor, cu care nu se înrudea practic în nici un fel), el făcând parte din rândurile boierimii moldave.

Mai mult chiar, deşi a obţinut, sub domnia lui Ştefan Rareş (voievodul „Moldovlahiei” din 11 iunie 1551 până la 1 septembrie 1552), înalta dregătorie de mare comis, boierul Joldea nu era considerat de către contemporanii săi ca fiind de obârşie prea nobilă.

El făcea, însă, parte din partida boierească moldavă adeptă a Răreşeştilor (ramura familiei domnitoare a Bogdăneştilor, întemeiată de Petru Rareş, fiul lui Ştefan cel Mare şi al Răreşoaiei), condusă de văduva lui Petru Rareş, doamna Elena Ecaterina.

Aceasta, după asasinarea, la 1 septembrie 1552, în localitatea Ţuţora, a fiului ei Ştefan Rareş, hotărăşte, pentru a menţine coroana voievodală în sânul propriei familii, să-l susţină la tron pe Joldea, căruia-i oferă, pentru a-i legitima venirea la domnie, mâna fiicei sale, Ruxandra.

De altfel, un izvor polon îl socoteşte pe fostul comis ca fiind deja „căsătorit cu sora tiranului (Ştefan Rareş)”.

164px-057_-_Stefan_Rares.jpg

Stefan Rares si mama sa

În realitate, aşa cum aflăm din cronicile ţării, nunta dintre proaspătul pretendent la sceptrul „Kara Bogdaniei” şi frumoasa domniţă din neamul Rareşilor nu avusese loc încă (tânăra prinţesă fusese doar hărăzită „să-i fie doamnă” modestului boier moldovean), căci aceasta urma să fie oficiată ceva mai târziu, la Suceava.

Ridicarea la domnie a lui Joldea a fost făcută de către un numeros grup de mari boieri, conduşi de marele vornic Gavril Movilă şi hatmanul Ioan Sturza, care iniţial intenţionaseră să treacă hotarul în Polonia şi să pornească spre tabăra lui N. Sieniawski, voievodul de Belz (aflată la nord de Nistru), unde se găsea Petru stolnicul (viitorul Alexandru Lăpuşneanu), cel susţinut de poloni să urce în scaunul domnesc al Moldovei.

Scopul lor era acela de a i se închina în calitate de domn, acesta fiind proclamat, deja, ca atare în urma sosirii în tabăra protectorului său (marele magnat polon pomenit mai sus) a 300 dintre boierii moldoveni adepţi ai înălţării sale la domnie (însoţiţi de slujitorii lor), care „au mers acolo pentru a cere într-un glas în numele ţării şi în faţa întregii oştiri” ca fiul lui Bogdan al III-lea cel Orb („gospodarul” statului medieval românesc est-carpatin din 2 iulie 1504 până la 22 aprilie 1517) să fie declarat „mare voievod şi domn al Valahiei Mici”.

Bogdan_III.jpg

Bogdan cel Orb

Pe când se îndreptau spre destinaţia amintită, deplasându-se pe drumul dintre Iaşi şi Suceava, ce şerpuia de-a lungul Jijiei, delegaţia alcătuită din însemnatele feţe boiereşti, în frunte cu Gavril Movilă şi Ioan Sturza, odată ajunsă în localitatea Şipote, situată pe malurile pârâului Miletin, va fi oprită de ambiţioasa văduvă a lui Petru Rareş, care îi va convinge pe membrii acesteia să-l aleagă ca domn pe Joldea.

Cu toate că alături de ea se afla Constantin Rareş, feciorul ei cel mai tânăr (la acea vreme având cam 12 ani), doamna Elena Ecaterina, temătoare pentru soarta acestui ultim fiu rămas în viaţă, nu a avut curajul să-l declare candidat la tronul ce-i revenea de drept, considerând pentru moment ca fiind mai înţelept să-l propulseze la cârma statului moldovean pe cel care urma să-i devină ginere.

Despre acţiunea vajnicei consoarte a lui Petru Rareş îi punea la curent pe senatorii regatului polon, la 19 septembrie 1552, însuşi regele Poloniei, Sigismund al II-lea August (1548-1572), care le scria marilor săi dregători că „îndemnaţi de stăruinţele mamei domnului ucis (Ştefan Rareş)”, unii boieri „voiau să primească de domn pe altul decât pe Petru (adică Petru stolnicul, devenit ca voievod Alexandru Lăpuşneanu)”.

Înălţarea ca domn a lui Joldea s-a petrecut cu puţin timp înainte de pătrunderea în Moldova a forţelor armate polone ce-l însoţeau pe Alexandru Lăpuşneanu (pentru a-l impune pe scaunul domnesc de la Suceava), faptă întâmplată la 4 septembrie 1552.

Sigismundus_II_Augustus_of_Poland.png

Sigismund al II-lea

Dacă nu avea o origine prea aleasă, în schimb Joldea se pare că era foarte plăcut la înfăţişare, căci, în 1564, făcând referiri chiar la aspectul său exterior şi la poziţia sa în societate, cronicarul italian Anton Maria Gratiani concluziona că accesul la tron depindea la români foarte mult de „frumuseţea feţei, statura şi înfăţişarea trupului”, astfel că dacă cineva avea un oarecare defect de natură fizică „fie el de neam cât de ales, ei îl preferă uşor pe unul de neam mai puţin ales, dar arătos la înfăţişare”.

Tot de la Gratiani aflăm că Joldea a ajuns la domnie, fiind „proclamat voievod prin votul tumultuos al mulţimii”, deci el fusese ales de marii boieri şi aclamat de restul categoriilor sociale participante la ceremonia oficială.

Spre supărarea călugărului Eftimie, care, în a sa cronică, condamnă cu vehemenţă gestul marelui vornic Gavril Movilă şi al hatmanului Ioan Sturza, aceştia şi-au încălcat „jurămintele şi făgăduinţele” făcute pribegilor aflaţi în Polonia (că îl vor recunoaşte pe Alexandru Lăpuşneanu drept domn) şi „şi-au pus domn la Şipote pe nenorocitul Joldea”.

143px-058_-_Alexandru_Lapusneanu.jpg

Alexandru Lapusneanu

Informaţi cu privire la proclamarea ca domn a lui Joldea, marele boier moldovean Ion Moţoc (comandantul celor 300 de partizani ai Lăpuşneanului sosiţi în tabăra de la nord de Nistru şi înregimentaţi acum în oastea polonă de aici) şi nobilul polon Pavel Secygniowski (ce fuseseră trimişi de voievodul de Belz în fruntea unui corp de oaste, constituit din călărime moldo-polonă – în componenţa căruia intrau şi cele câteva sute de boieri moldoveni împreună cu însoţitorii lor – în întâmpinarea delegaţiei boiereşti conduse de Gavril Movilă şi Ioan Sturza) vor opri înaintarea detaşamentului lor de călăreţi, însărcinând, totodată, pe patru dintre boierii moldoveni cu misiunea de a merge la Şipote, unde să-i chestioneze pe cei aflaţi în anturajul voievodului ales de curând, cu privire la motivele care au stat la baza renunţării atât de bruşte la intenţia lor iniţială de a se alătura lui Alexandru Lăpuşneanu.

Ajunşi la Şipote, solii „cercetaşi” au fost, însă, puşi în lanţuri şi încarceraţi sub acuzaţia că ar fi de fapt iscoade.Neavând veşti de la micul grup plecat în recunoaştere şi văzând că acesta nu se mai întorcea, cele două căpetenii ale oastei moldo-polone au decis să atace „curtea domnească” de la Şipote.

În cursul nopţii sau după o altă opinie în primele ore ale dimineţii, clădirea în care se adăpostea Joldea a fost luată cu asalt, şi, deşi acesta şi ai săi s-au opus cu îndârjire, datorită faptului că focul de la o casă (aflată în apropierea celei în care se găseau asediaţii) incendiată de atacanţi s-a întins şi asupra conacului boieresc, devenit pentru scurtă vreme „palat voievodal”, au fost siliţi, în cele din urmă, să depună armele, predându-se adversarilor.

Joldea, împreună cu toţi oamenii lui, înlănţuiţi şi păziţi cu străşnicie, vor fi aduşi în faţa lui Alexandru Lăpuşneanu, în tabăra panului polon N. Sieniawski.

46bk267-300x300.jpg

Toate acestea au avut loc imediat după 4 septembrie 1552, însă, cu siguranţă, cu mult înainte de ziua de 12 a aceleiaşi luni, dată la care Alexandru Lăpuşneanu, uns şi încoronat deja ca „mare voievod şi domn al Moldovlahiei”, la curtea voievodală de la Hârlău (aflată la sud-vest de Şipote), îi informa pe mai marii Bistriţei că a înlăturat de la putere „un hoţ şi duşman al religiei creştine”, desigur el referindu-se la Joldea.

Între timp, doamna Elena Ecaterina (ce nu mai este pomenită de izvoarele istorice în contextul evenimentelor amintite până acum), împreună cu fiul ei Constantin Rareş şi „toate averile sale”, va pleca către Suceava (desigur chiar înainte de declanşarea atacului executat de unitatea militară moldo-polonă condusă de Ion Moţoc şi Pavel Secygniowski asupra satului Şipote), fiind, în cele din urmă, capturaţi aici, de către hatmanul Negrilă, ce fusese însărcinat, de către Lăpuşneanu (pe când acesta înainta spre Hârlău), cu prinderea lor.

Referitor la durata domniei lui Joldea, conform aceluiaşi Gratiani, aceasta a fost de numai două zile (începând cu data la care a fost proclamat ca voievod), în timp ce potrivit cronicii lui Grigore Ureche, Joldea vodă „au domnit 3 zile, văleatul 7060 (adică anul 1552) septemvrie”, ea consumându-se numai la Şipote, unde, din primii ani ai veacului al XVI-lea, exista o curte boierească, ce îndeplinea funcţia de reşedinţă a puternicului şi vestitului mare boier şi înalt dregător moldovean, Luca Arbore.

lucaarbore.jpg

Luca Arbore

În ceea ce priveşte soarta de care a avut parte Joldea Voievod, se ştie că după ce Alexandru Lăpuşneanu a ajuns la Hârlău (unde s-a desfăşurat din nou ceremonialul alegerii, ungerii şi încoronării sale ca domn), eveniment petrecut înainte de 12 septembrie 1552, el a fost dus, laolaltă cu „toţi boierii mari, care erau cu dânsul” (luaţi prizonieri împreună cu Joldea la Şipote), şi înfăţişat dinaintea învingătorului care „i-a iertat pe toţi” (adică le-a cruţat viaţa), însă a poruncit ca „arătosul” său rival să fie „însemnat la nas şi (…) dat la călugărie” cu de-a sila.

Intrat în istoriografie sub numele princiar de Ioan, datorită cercetătorilor din perioada interbelică, în special a lui Nicolae Iorga (deşi în cele două sau trei zile de la începutul lunii septembrie a anului 1552, cât s-a bucurat de prerogativele domneşti, nu a apucat să fie uns şi încoronat ca domn şi prin urmare nu a avut nici răgazul necesar adoptării unui nume voievodal), Joldea se va stinge din viaţă, purtând un nume monahal, într-o mănăstire şi la o dată rămase necunoscute până astăzi.

Odihna de vecie şi-a găsit-o, probabil, într-un mormânt (rămas şi acesta anonim), din incinta sfântului lăcaş de cult în care a fost silit să-şi încheie tumultoasa existenţă, înscriindu-se în istorie drept voievodul cu cea mai scurtă domnie din trecutul nostru.

71005_probota.jpg

surse :

prof. dr. Tiberiu Ciobanu http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/; http://www.istorie-pe-scurt.ro/

Previous Pro si contra teoriilor cu privire la moartea lui Decebal
Next Istoria mai puțin cunoscută a Ateneului Român

No Comment

Care este opinia ta ? Ai curajul sa spui ceea ce gandesti !