Fotograful Unirii


Samoil Marza este singurul fotograf prezent la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Samoil Mârza – cel care a imortalizat in 5 clisee fotografice unicate momentul Marii Uniri!

Mărturia lui Ion GAVRILĂ OGORANU despre Samoil Mârza. Elemente ce nu apar în biografiile oficiale.

Din când în când auzeam de departe, hodorogind pe uliţă, o bicicletă bătrână şi-n curând apărea la noi fotograful Samoilă Mârza, fotograful Unirii de la 1 Decembrie 1918, (…). Ajunsese rău din punct de vedere material, odată cu decăderea meseriei de fotograf. Din „furnizor al curţii regale”, după ce înainte a avut aceeaşi calitate ca fotograf al curţii imperiale din Viena, a ajuns să-şi caute el clienţii pentru fotografiat. Cât a mai fost în putere se ducea să mai fotografieze nunţile, botezurile şi înmormântările din satele cele mai îndepărtate ale judeţului. Când n-a mai putut, s-a resemnat în sărăcia lui, se împăcase cu soarta, era blând, trăind în apropierea lui Dumnezeu.

Din ce-i mai rămăsese alcătuise albume de fotografii ale Unirii, pe care le-a dăruit multor oameni politici, ultimul lui Nicolae Ceauşescu atunci când a fost la Alba-Iulia. Se pare că unii i-au mulţumit, ultimul nu a schiţat un gest de acest fel, dar la faptul că acest om are sau nu ce mânca nu s-a gândit niciunul.

MAN5

MAN4

MAN3

MAN2

MAN1

După un timp, n-a mai venit pe la noi. Soţia a întrebat de el, dar nu ştia nimeni ce-a făcut; apoi am aflat că a fost găsit într-o burdă rece (casă dărăpănată), mort cine ştie de când. După moartea lui, şi după ce „geniul Carpaţilor” ne-a „redat istoria”, fotografiile lui Samoilă Mârza au început să aibă trecere, intrând şi în manualele şcolare. Careva a scos chiar o broşură despre viaţa şi activitatea lui. Dar n-a ştiut sau i-a fost ruşine să scrie că cel care a imortalizat pe vecie Marea Unire de la Alba-Iulia a răbdat mizerie şi a murit de foame.

– fragment extras din cartea lui Ion Gavrilă Ogoranu – Brazii se frâng dar nu se îndoiesc, vol. II, pag 213

Samoil Mârza,un fost fotograf roman,cunoscut in deosebi pentru singurele clisee fotografice care surprind Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia din1 Decembrie 1918.

El s-a născut într-o familie de ardeleni din judeţul Alba, pe 18 septembrie 1886. A urmat clasele primare in satul natal, Galtiu, iar studiile liceale le urmează la Alba Iulia.

Ulterior absolvirii liceului,la vârsta de 23 de ani, tânărul ardelean este trimis de părinţii săi, în ucenicie, la fotograful sibian Iainek unde, pe durata a 3 ani de practică şi studio, învaţă meseria de fotograf.

După izbucnirea Primului Război Mondial, Samoil Mârza este recrutat şi trimis în armată, urmând ca în 1916 – o dată cu intrarea României în Război, să fie trimis pe Frontul din Italia, unde este încadrat în serviciul tipografic şi fotografic al Armatei Române.

În 1918, pe 1 Decembrie, în jurul orei 11, alături de consătenii săi şi pe o vreme mohorâtă, Samoil Mârza ajunge la Alba Iulia pentru evenimentul Marii Uniri. Avea cu el aparatul cu burduf, trepiedul şi clişeele de sticlă însa nu avea credenţional (acreditarea de astăzi) pentru a intra în sala unde s-a încheiat actul marii Uniri. Acest credenţional era deţinut de catre fotograful german, Bach, care însa nu s-a prezentat la eveniment.

Prezent totuşi la eveniment tânărul fotograf a realizat 5 fotografii la Marea Unire. Afară fiind un timp nefavorabil, o vreme mohorâtă, era greu să relizezi fotografii cu un timp de expunere foarte scurt, motiv pentru care Samoil Mârza a realizat doar 5 fotografii, singurele care surprind evenimentul Marii Uniri.

Trei din cele cinci imagini surprind mulţimea prezentă la eveniment, iar două – sunt cadre relizate cu tribunele oficiale la care a fost citit Actul Unirii în faţa Marelui Sfat Naţional şi a poporului.

Din activitatea fotografului, amintim următoarele evenimente importante în care a ilustrat vizita regelui Ferdinand la Alba Iulia, Abrud şi Câmpeni (1919), încoronarea regelui Ferdinand şi a reginei Maria (22 octombrie 1922), serbările comemorative de la Ţebea, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui Avram Iancu (1924). În 1929, cu prilejul sărbătoririi a 10 ani de la Marea Unire, Samoilă Mârza a fost decorat de către oficialităţi.

Din cauza unei boli incurabile, fotograful Samoil Marza moare la data de 16 decembrie 1967 si este inmormantat in Cimitirul Maieri din Alba Iulia.

In anul 2003 la mormantul sau fost înălţat un monument, iar în satul Galtiu, la 23 noiembrie acelaşi an, i-a fost dezvelit un bust executat de sculptorul Borteş Narcis Dumitru, o dată cu lansarea cărţii „Samoilă Mârza – 1886-1967 – Fotograful Unirii Transilvaniei cu România”.

Via

Previous Decesul unui popor
Next Ziua Nationalã si-o serbeaza numai natiunile

5 Comments

  1. 17/12/2010
    Reply

    http://www.youtube.com/watch?v=_uW-V1_qrFU
    sa fiti sanatosi “frati” romini

  2. 17/12/2010
    Reply

    Oh, asta e o productie chiar foarte noua …..

  3. 17/12/2010
    Reply

    Oricat incercati voi tot nu veti reusi ….

  4. Iuri Blioju
    12/03/2012
    Reply

    Bun site , Istoria Romanilor ar trebui predata in scoli , intr-o carte mare , mare….

Care este opinia ta ? Ai curajul sa spui ceea ce gandesti !