Disensiuni in sanul “dreptei national-crestine”: De ce Asociatia “ROST” NU sustine candidatura lui IULIAN CAPSALI (Actualizat)


Un număr de ONG-uri au semnat un document cu Iulian Capsali, candidat la Parlamentul European, prin care acesta se obligă să respecte zece principii, în eventualitatea că va fi ales, în schimbul susţinerii candidaturii sale de către aceste asociaţii civice. Multe dintre organizaţiile semnatare, dacă nu toate, fac parte din Coaliţia pentru Familie şi Constituţie, ca şi Asociaţia “Rost”. Principiile enunţate – de fapt, deziderate – sunt foarte bune: promovarea Familiei naturale, valoarea vocaţiei parentale şi a drepturilor parentale, respectarea dreptului la viaţă şi a demnităţii umane, libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, subsidiaritatea şi suveranitatea, combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale, sprijinirea iniţiativei private mici şi de familie, dreptul la un mediu curat, identitate culturală şi spirituală, parteneriatul cu societatea civilă. Iar Iulian Capsali a făcut parte din conducerea Asociaţiei “Rost”. Cu toate acestea, Asociaţia “Rost” nu va semna zisul Memorandum, pentru că nu a sprijinit şi nu va sprijini candidatura lui Iulian Capsali. Sînt dator să explic de ce.

Întîi, candidatura unui independent la Parlamentul European este aflare în treabă. Un independent are şanse minime de a fi ales, după cum ne-o arată rezultatele altor scrutinuri, şi chiar dacă va fi ales, nu are nici o şansă, dar nici una, de a sluji cauza pentru care s-a angajat. Un independent nu este luat în seamă în PE, decît dacă votul său este contabilizat, printr-o înţelegere, la vreuna dintre marile alianţe politice: populari, socialişti sau conservatori. Şi-atunci de ce să nu votezi candidaţii unui partid aflat deja într-un asemenea bloc?

Un independent nu poate depune iniţiative legislative de unul singur, nici bloca vreo lege care contravine principiilor sale şi nici măcar să vorbească mai mult de un minut pe săptămînă, cît i se alocă fiecărui parlamentar pentru o declaraţie politică. Un independent poate fi doar un observator în PE – postură pentru care atît costurile electorale, cît şi cele cu mandatul său mi se par disproporţionate (8.000 de euro pe lună, reprezentînd salariul plus diferite indemnizaţii, şi 25.500 de euro pe lună pentru cheltuieli legate de biroul parlamentarului la care se pot adăuga şi alţi bani pentru deplasări; adică în total vreo 400.000 de euro pe an, timp de cinci ani).

Doi: Iulian Capsali nu este omul potrivit la locul potrivit. El nu are viziune politică, iar aceasta o dovedesc luările sale de poziţie din ultimii ani. A fost unul dintre susţinătorii vocali din societatea civilă ai USL (PSD-PNL-PC-UNPR), pentru ca aceasta să ajungă la putere, gîndind că acest veritabil grup infracţional va salva România. Vedem azi efectele unei astfel de înşelări. Nota bene: din pricina acestei atitudini a lui, “Rost” s-a despărţit de Capsali.

De asemenea, în privinţa politicii externe, Capsali optează pentru Rusia, în detrimentul Occidentuluii, sub motiv că Putin este un apărător al valorilor creştine şi că imperiul pravoslavnic rus este preferabil “Babilonului” UE. Avînd în vedere trecutul istoric, care ne dezvăluie o Rusie necruţătoare (o primejdie permanentă pentru vecinii săi şi nu numai, de-o lăcomie proverbială pentru teritoriile şi bogăţiile altora, dislocatoare de popoare întregi, criminală pe motive entice şi politice) şi realitatea politică din acest ceas, nu putem fi de acord cu Iulian Capsali. Este evident pentru orice om cu capul pe umeri că Vladimir Putin joacă acum cartea ortodoxiei doar din strategie, fără vreo tangenţă cu principiile creştine, ci numai pentru a obţine tot mai multă putere asupra Rusiei şi a altor state.

Iulian Capsali nu are un discurs articulat, limpede, convingător. Or acesta este un handicap major pentru un om politic. Mai mult, în polemicile pe care le duce pe internet, dovedeşte o agresivitate barbară, obtuzitate, dispreţ pentru preopinent, foloseşte un limbaj licenţios şi un ton dictatorial. Asta în condiţiile în care omul nu deţine o funcţie care să-i dea putere.

 

Iulian Capsali nu prezintă credibilitate, din punctul nostru de vedere, de vreme ce nu are un trecut profesional notabil (cît să fi trecut de cînd nu mai are serviciu, 8, 10, 15 ani?) şi nici nu s-a remarcat prin mari acţiuni în societatea civilă, fapta lui fiind cu predilecţie vorba (poveştile din biografia romanţată de campanie fiind doar atît, poveşti, prin care îşi asumă roluri pe care nu le-a jucat şi iniţiative pe care nu le-a avut). La acest din urmă capitol este de ajuns să spun că, în calitate de vicepreşedinte al “Rost”, nu a mişcat un pai, dar cînd opiniile politice ne-au separat (formal era încă în conducerea asociaţiei noastre), a fondat o altă organizaţie, încercînd, fără succes, să racoleze oameni din “Rost”. În fine, asociaţia lui nu e decît o butaforie, cu firmă şi ştampilă, dar fără oameni, structuri şi impact social. Atît poate Iulian Capsali.

De altfel, singura sa carte de vizită este o familie numeroasă, cu nouă copii. Să-i trăiască! E frumos, dar nu de ajuns. Nu înseamnă neapărat că, dacă faci mulţi copii, eşti un bun politician pro-familie, ba nici că eşti un bun cap de familie sau măcar un bun creştin. Şi mă opresc aici, pentru că nu se cade să intru în amănunte care ţin de viaţa lui privată.

Trei: A gira un asemenea candidat, care chipurile reprezintă “societatea civilă creştină” şi “familia românescă”, este un risc enorm. Dacă nu va fi ales, pentru că nu convinge, s-ar putea crede că societatea civilă creştină e nevolnică, iar familia românească a devenit o iluzie. Dacă va fi ales, nu va fi în stare să facă nimic din ce a promis. Şi într-un caz, şi în celălalt dezamăgirea electoratului va fi atît de mare încît va fi compromisă pentru lungă vreme orice candidatură propusă de “societatea civilă creştină” sau de către vreun partid care îmbrăţişează, mărturiseşte, apără şi promovează valorile şi principiile noastre.

Din păcate, agitaţia propagandistică făcută în jurul lui Iulian Capsali a prins şi a animat multă lume onestă, dar lipsită de informaţii şi de posibilitatea de a analiza corect această candidatură, ori orbită de ideea de a avea un candidat al “frontului” naţional-creştin. La reclama care i s-a făcut au contribuit şi adversarii (stînga extremă şi neoliberalii care ţin trena PDL sau PMP), speriaţi că un exponent al ortodoxiei militante a reuşit să strîngă semnăturile necesare pentru a candida.

Atacuri de felul celor la care s-au dedat Aligică & friends la adresa lui Iulian Capsali sînt de natură să creeze o solidaritate nemeritată de acesta. Sigur că trebuie taxate discursul pro-putinist, participarea la lovitura de stat din 2012 (fie şi numai cu gura) sau alte derapaje de acelaşi soi ale insului. Dar a-i imputa că e împotriva neoliberalismul şi a Statelor Unite ale Europei este e o bilă albă pentru Iulian Capsali, nu vreo acuzaţie dărîmătoare. De asemenea, a expedia – aşa cum fac Dragoş Paul Aligică, Sorin Ioniţă şi Ioan Stanomir – orice nuanţă naţional-creştină ca fiind de sorginte legionară (şi Capsali numai prietenul legionarilor nu e) sau orice brumă de militantism ortodox ca fiind vetust şi nociv, este de natură să mă facă şi pe mine unul, care am de ce-l critica pe Capsali, să-l apăr sau, în tot cazul, să fiu mai rezervat în a-mi exprima criticile faţă de el. Iată unul dintre motivele pentru care am tăcut pînă azi.

Totuşi, am decis să încerc această lămurire asupra candidaturii lui Iulian Capsali, pentru şi eu m-am înşelat cîndva în privinţa lui şi l-am propulsat la vîrful “Rost” şi n-aş vrea ca, dintr-o eroare similară, să ajungă să dezamăgească mult mai multă lume.

Dacă ar fi fost mai responsabil şi mai puţin orgolios, Capsali nu ar fi intrat în această cursă (pentru care s-a auto-propus). Acum deja e prea tîrziu ca să renunţe. Iar consecinţele sînt previzibile.

PS: Mi s-a propus să candidez în alegerile pentru PE şi de către ONG-uri din Coaliţia pentru Familie şi Constituţie, şi din partea unui partid. Am refuzat, fiindcă nu cred în eficienţa unui independent în PE şi pentru că am alte priorităţi de viaţă. Fac această precizare pentru a se înţelege că nu am scris rîndurile de mai sus din frustrare. Există mai mulţi oameni credibili care pot confirma oricînd ce am spus în acest post-scriptum.

 

 

De Claudiu Tarziu – Rost

 

 

Replica publicata de NapocaNews

Ar putea părea ciudat să vorbim despre concluzii când Iulian Capsali încă nu a trecut de alegerile europarlamentare. Şi totuşi nu am fi, nici pe departe, primii care să tragem concluzii în această privinţă. S-au pronunţat deja alţii, trăgând concluzii asupra persoanei în cauză, asupra familiei sale, asupra echipei, asupra voluntarilor, asupra campaniei etc., etc., ajungând până la „concluzii asupra perspectivelor”. O viziune, desigur, paradoxală şi care mărturiseşte profunzimea adânc abisală a preocupărilor unor intelectuali mai mult sau mai puţin citiţi.

Nu mă gândesc să puric toate acestea producţii. Multe sunt descalificante pentru autori prin agresivitate absurdă şi chiar printr-un limbaj grobian, spre a nu mai aminti de veşnica şi pătimaşa argumentaţie la persoană, singura practicată de foarte mulţi oameni care, incorect, îşi închipuie că ar gândi şi discuta logic.
Mi-a stârnit însă interesul un text care încearcă să explice „De ce ‹‹Rost›› nu susţine candidatura lui Iulian Capsali”. Şi m-a făcut să scriu aceste rânduri, ca să explic şi eu, la fel de îndreptăţit, de ce susţin candidatura lui Iulian Capsali. Căci, aşa, ca cetăţean oarecare, nu ca asociaţie sau instituţie sau altceva asemenea, o susţin. Cel puţin prin votul meu, desigur.
Înainte însă de explicaţii şi argumentaţii pe temă, trebuie să spun câteva lucruri. Îl cunosc şi îl apreciez pe Claudiu Târziu. Analiza mea se referă strict la textul în cauză şi în niciun fel nu atinge persoana care îl prezintă – şi, poate, l-a şi scris. Mai mult, confirm aici faptul că într-adevăr şi Claudiu Târziu a fost invitat să candideze pentru Parlamentul European (PE) pentru unele asociaţii pro-familie (nu ştiu despre partid, nu am legături cu partidele, dar sunt încredinţat că a fost şi vreun partid care să-i facă o asemenea propunere). Şi mai mult, recunosc faptul că sunt unul dintre cei care, între numele de oameni cu perspective de viitor politic într-adevăr pentru România, şi eventual candidaţi pentru PE, au indicat şi numele lui Claudiu Târziu. Sper ca aceste fapte să lămurească pe orice om onest că în ceea ce urmează voi critica – pentru că voi critica, într-adevăr – doar punctul de vedere exprimat în articolul menţionat mai sus, nu vreo persoană.
Deci, de ce susţin eu candidatura lui Iulian Capsali? De exemplu, din pricina efectelor acestei candidaturi asupra clasei politice româneşti.

Discuţiile despre încercarea de a aduce în Parlamentul European oameni care să susţină familia şi celelalte valori fundamentale ale României adevărate au început încă de mult. Dar s-au concentrat în toamna lui 2013, devenind de-a dreptul fierbinţi în decembrie, acelaşi an. Unul din marile argumente contra acestei idei – şi care a făcut pe mai mulţi să nu candideze, deşi li s-a propus – a fost acela că „nu există nicio şansă să se strângă peste 100.000 de semnături pentru un candidat independent”. Un argument pe care îl găsim şi în explicaţia ‹‹Rost››-ului pentru a nu susţine candidatura lui Iulian Capsali: „Un independent are şanse minime de a fi ales”.
Paradoxal pentru mulţi, îngrozitor pentru clasa politică „tipică” (a se citi „mafiotă”), Iulian Capsali a strâns peste 120.000 de semnături. Fără „naşi”, fără susţinerea partidului, fără finanţatori „de taină” sau „de talie” etc.
Efectele s-au văzut, cel puţin în parte, chiar dacă pentru mulţi nu au fost uşor de recunoscut. Campanii pornite pe europenism şi probleme sociale s-au preschimbat, la unii candidaţi şi grupări, în campanii axate pe naţionalism şi românism. Evident, nu a contat absolut deloc dacă cei astăzi mândri că sunt români au scuipat până ieri pe tot ceea ce este românesc. Nu a contat dacă au fost – ori sunt – oameni ce au promovat avortul, desfrâul, perversiunile, promiscuitatea, desfiinţarea familiei, reducerea alocaţiilor pentru copii, neplata salariilor profesorilor, jefuirea pensionarilor şi alte asemenea practici şi măsuri anti-româneşti. Dintr-o dată, nu peste noapte, ci peste o campanie de strângere a semnăturilor, au devenit mari – nu naţionalişti, feri Doamne!, ci – patrioţi.
Alt efect a fost înfăţişat mai sus: atacurile mai mult sau mai puţin (ne)civilizate la adresa lui Iulian Capsali. Acestea au dovedit frustrare, invidie, teamă şi alte asemenea sentimente tipice pentru cei învinşi care nu ştiu să piardă – patimă extinsă foarte mult în România odată cu pierderea sportivităţii.
Tot aici intră şi atacurile – dintre cele mai diverse – asupra celor care l-au susţinut pe Iulian Capsali. Între hazliu şi patologic, după unghiul de abordare, stă şi explicaţia unora pentru victoria lui Iulian Capsali în campania de strângere de semnături: „este candidatul Bisericii Ortodoxe Române”! Argumente? Nu există. Există însă argumentaţii sofistice, de tipul: „au fost preoţi şi episcopi care s-au întâlnit cu el, sau care l-au susţinut pe faţă, deci a fost sprijinit şi promovat de BOR şi este candidatul BOR”. După aceeaşi logică sofistică, Iulian Capsali a câştigat alegerile pentru că „este candidatul bărbaţilor din România”, sau „al inginerilor din România”, sau „al medicilor din România” etc., deoarece a fost bărbaţi sau ingineri sau medici etc. care l-au sprijinit. De fapt „analiştii” care emit asemenea aserţiuni nu pot concepe că se poate afirma cineva în România liber, ca independent, fără aservire faţă de mafia politică, fără cumpărarea oamenilor etc. O asemenea posibilitate nu doar că este foarte greu de acceptat, dar, dacă este reală, este o cumplită ameninţare pentru tot sistemul clientelar, de la cel al mass-mediei mercenare sau al intelectualilor de curte (de la curte de baron local până la curte de plagiator central) şi până la oricare ramificaţie a acestei caracatiţe. Pentru că ea arată că se poate şi altfel, că oamenii nu sunt – sau nu mai sunt! – atât de amorţiţi încât să reacţioneze doar la comanda mass-mediei, nu sunt atât de slabi încât să se mişte doar la ordinele puterii, nu sunt atât de corupţi încât să asculte doar de mita electorală.
Victoria lui Iulian Capsali în campania de strângere a semnăturilor a arătat că un candidat independent, real independent, fără susţineri mafiote şi finanţe grele, poate avea succes. Totodată, a dovedit şi cum poate avea succes: prin politica valorilor tradiţionale, adevărat româneşti.
Fie şi doar pentru acest lucru Iulian Capsali merita şi merită susţinut, iar idea de a renunţa să-l susţinem „pentru că are şanse minime” este o idee defetistă, o idee pentru cei care se dau bătuţi înainte de a începe lupta. De fapt Iulian Capsali ar trebui susţinut şi dacă în chip lămurit „n-ar avea nici o şansă” de a câştiga alegerile. Trebuie susţinut măcar pentru a arăta că existăm şi noi, cei care gândim şi trăim româneşte. Trebuie susţinut măcar pentru „a ne face mâna” în promovarea candidaţilor noştri. Ai cui? Ai celor care nu suntem în partide şi alte asemenea grupări, ai celor care credem în Christos în ciuda răutăţii veacurilor, ai celor care mai vrem o familie aşa cum a fost din veac, ai celor care mai dorim o Românie cu păduri şi bălţi, cu livezi şi păşuni verzi de frunze şi iarbă, nu de aburi chimici şi de toxine.
Tot pe o linie defetistă, plină de un tragism fără temei, se află şi afirmaţia „nu are nici o şansă, dar nici una, de a sluji cauza pentru care s-a angajat”.
Trebuie să notăm că, pentru a fi fost o afirmaţie corect argumentată, ar fi trebuit să prezinte întâi „cauza pentru care s-a angajat” Iulian Capsali. Doar apoi se putea argumenta că poate fi sau nu slujită. Din păcate, nu se întâmplă acest lucru. Mai mult, nu se observă deloc faptul că, dintre susţinătorii public remarcaţi ai lui Iulian Capsali, nu este nici unul care să creadă că acesta va răsturna legislaţia europeană sau politica europeană. Dorinţa tuturor – care este şi cauza pentru care Iulian Capsali s-a angajat – este de a avea o voce în PE care să mărturisească acele idei acum trecute sub tăcere. Un minut pe săptămână sau la două, o oră pe zi sau una pe lună, cât se poate.
Este greu de comentat aici cum de s-a ajuns în comunicatul ‹‹Rost›› la ideile despre limitele – mult exagerate – ale unui parlamentar european independent. Notăm însă o confuzie uriaşă, peste care nu se poate trece uşor. Comunicatul menţionat spune: „Un independent nu este luat în seamă în PE, decît dacă votul său este contabilizat, printr-o înţelegere, la vreuna dintre marile alianţe politice: populari, socialişti sau conservatori. Şi-atunci de ce să nu votezi candidaţii unui partid aflat deja într-un asemenea bloc?”
Considerăm greşită această părere. Un idependent poate fi fi sau nu luat în seamă în PE după multe criterii. Dar, chiar dacă admitem necesitatea unor alianţe – în unele situaţii absolut necesare, evident – întrebarea finală din citat rămâne uimitoare. Este evident că una este să te aliezi cu un partid după interesul tău independent şi cu totul altceva să fi încadrat în disciplina de partid! Partidele amintite au, toate, unele puncte ce merită susţinute, dar şi multe – sau foarte multe – puncte inacceptabile pentru un român şi/sau un creştin adevărat. Independentul are o largă libertate de mişcare politică, de vorbire, vot etc., care nu există pentru cel care este adus în PE de un partid politic! Este un adevăr atât de elementar încât nu înţelegm cum a putut fi ocultat de comunicatul ‹‹Rost››. Dacă mai amintim de posibilitatea – nu rar întâlnită – de înfiinţare, mai ales pentru anumite cauze, a unui „bloc al independenţilor”, ne dăm seama că posibilităţile unui parlamentar independent nu sunt nici pe departe anemice, iar a-l prefera unui partid politic este perfect logic.

Ajungem acum la partea cea mai delicată a comunicatului. Căci, prin afirmaţia „Iulian Capsali nu este omul potrivit la locul potrivit”, ‹‹Rost›› intră, desigur involuntar, în argumentaţia – sau chiar atacul – la persoană.
Aserţiunea „nu are viziune politică” este exact în acest registru. De fapt chiar comunicatul în cauză prezintă apoi elemente din viziunea politică a lui Iulian Capsali. Acestea, desigur, pot fi văzute şi în materialele şi interviurile publicate de acesta, dar o prezentare în plus, fie şi critică, nu strică. Din păcate, este şi unilaterală în acest caz. Esenţial este însă că există, ceea ce face discursul comunicatului ‹‹Rost›› contradictoriu: critică o viziune politică despre care afirmă că nu există!

Prima „vină majoră” a acestei viziuni politice este susţinerea într-o vreme a USL. A existat sau nu? Nu ştim. Dacă da, credem că este o eroare, dar faptul că este o fostă susţinere arată un element ce lipseşte majorităţii oamenilor politici români: capacitatea de (auto-)corectare. Ceea ce, în fapt, este în favoarea lui Iulian Capsali. În treacăt fie spus, oricine mai greşeşte. De exemplu, comunicatul ‹‹Rost›› atunci când spune „din pricina acestei atitudini a lui, “Rost” s-a despărţit de Capsali”. Trecând peste faptul că amănunte prezentate ulterior indică o altă ordine (şi motivaţie) „a despărţirii”, credem că este inacceptabil ca oameni care susţin Credinţa Creştină şi cauza naţională „să se despartă” pentru o diferenţă temporară de opinie politică. Amintim şi că au fost mulţi oameni de calitate care, într-un anumit moment, au crezut în soluţia – măcar temporară – a USL. A-i renega din această pricină este cel puţin ciudat şi nu în favoarea ‹‹Rost››.

Apropierea de Rusia este „a doua crimă” imputată lui Iulian Capsali. De asemenea greşit. Ignorarea, dispreţuirea sau provocarea absurdă a unui vecin, oricât de slab, este o strategie pe care „Arta războiului” a lui Sun Tzu, o carte care, în politică, marketing şi multe alte domenii este un real „Abecedar”, o critică puternic. Nu de puţine ori asemenea atitudini au dus la situaţii extrem de grave. Acest lucru este adevărat şi pentru relaţiile României cu vecinii, cu atât mai mult cu Rusia. Departe de servilism sau de idealism, este absolut necesar să avem o legătură strânsă cu această ţară. Da, „trecutul istoric… ne dezvăluie o Rusie necruţătoare”. Dar ce ţară nu este aşa în această lume, cu excepţia celor cu mentalitate de colonie? Dacă gruparea ‹‹Rost›› îşi închipuie că există vreo putere locală sau mondială „cruţătoare”, sunt primul doritor să aflu de ea! Mi-ar schimba categoric orizontul cultural! Masacrele greceşti împotriva bulgarilor sau românilor, masacrele bulgarilor împotriva grecilor sau românilor, masacrele ungureşti împotriva tuturor, masacrele croaţilor asupra sârbilor şi ale sârbilor asupra croaţilor sunt doar câteva exemple. Doar „neşansa istorică” – sau norocul istoric? – au făcut ca asemenea „ţărişoare” să nu îşi exercite „cruţarea” pe o scară largă. Şi o juca Vladimir Putin „cartea ortodoxiei doar din strategie”, poate, dar ar fi naiv să nu jucăm şi noi cartea Rusiei tot doar din strategie! Şi când vorbim de strategie – nu de tactică – vorbim de o gândire politică pe termen lung, din care Rusia nu poate lipsi decât spre paguba României.
Odată văzute aceste elemente de viziune politică, ajungem la afirmaţii care sunt, din ce în ce mai mult, atacuri la persoană în cel mai direct sens. Faptul că „Iulian Capsali nu are un discurs articulat, limpede, convingător” este contrazis de realitate. Spre deosebire de alţii, chiar experţi în retorică, el a strâns peste 120.000 de semnături într-o campanie de strângere de semnături strălucită. „Trecutul profesional” poate fi contestat oricui, indiferent cât de titrat, sub varii motive, şi nu constituie în sine o garanţie pentru calitatea politică a persoanei. Putem da zeci sau sute de exemple doar din istoria post-decembristă a României!

Atacul la persoană asupra lui Iulian Capsali este greu de analizat fără a deveni o critică la persoană pentru autorii lui. Remarcăm aici contradicţia subtilă între teama autorilor comunicatului ‹‹Rost›› de „o poziţie care să-i dea putere” lui Iulian Capsali, adică aceea de europarlamentar, şi afirmaţia anterioară că această poziţie de europarlamentar independent este lipsită de putere. În rest, nu credem că este ziditor să mai spunem ceva despre aceste pasaje: nu sunt demne de analiză.
De aceea ne oprim la acest paragraf îngrijorat de „girarea” lui Iulian Capsali: „Dacă nu va fi ales, pentru că nu convinge, s-ar putea crede că societatea civilă creştină e nevolnică, iar familia românească a devenit o iluzie. Dacă va fi ales, nu va fi în stare să facă nimic din ce a promis. Şi într-un caz, şi în celălalt dezamăgirea electoratului va fi atît de mare încît va fi compromisă pentru lungă vreme orice candidatură propusă de “societatea civilă creştină” sau de către vreun partid care îmbrăţişează, mărturiseşte, apără şi promovează valorile şi principiile noastre.”
Din păcate, putem spune, argumentat, că lucrurile stau total diferit.

Simplul fapt că Iulian Capsali, cu viziunea sa politică şi platforma sa politică, a strâns cele peste 120.000 de semnături este o biruinţă extrem de importantă şi stimulantă. Societatea românească obţine pentru prima dată, după foarte multă vreme, un asemenea succes. Da, este necesară o mobilizare pentru a se câştiga şi bătălia alegerilor. Dar chiar dacă, prin reducere la absurd, aceasta nu ar fi câştigată, avem doar o bătălie pierdută, ceea ce se mai şi întâmplă în război. Cei care se sperie cum au pierdut o bătălie sunt oameni slabi, ce au nevoie să înţeleagă realitatea: lupta este veşnică până la A doua venire a Domnului! Suntem într-un război început înainte de naşterea noastră şi care va merge mai departe până la sfârşitul lumii! Este o realitate de care orice ţară şi orice om trebuie să ţină seama. Şi să nu accepte deznădejdea, abandonul, resemnarea. Da, pot exista înfrângeri, pot exista retrageri mai mult sau mai puţin strategice, dar niciodată nu este voie să ne dăm bătuţi! Cu atât mai mult de teama că am putea să pierdem vreo bătălie. Chiar dacă ar fi să le pierdem pe toate, trebuie să intrăm în luptă cu toată puterea şi încrederea.

Pasajul citat mai sus este un exemplu tipic al gândirii de tipul „învins înainte de a începe lupta”. Un tip de gândire cândva răspândit la noi şi care trebuie să înceteze şi, ni se pare nou, este într-o scădere masivă.
Iulian Capsali a câştigat deja o campanie extrem de grea, aceea de strângere de semnături. Cred că toţi cei care l-au susţinut conştient, cu o semnătură sau în alt fel, sunt de asemenea conştienţi şi de greutatea câştigării alegerilor euro-parlamentare şi de greutăţile uriaşe pe care Iulian Capsali le va avea în Parlamentul European. Dacă acesta va avea tăria de a vorbi ceea ce trebuie, chiar şi doar un minut pe săptămână, în această instituţie; dacă acesta va avea grijă să îşi posteze toate intervenţiile, pentru ca alegătorii lui să le vadă, niciunul dintre susţinători nu va fi dezamăgit.

În încheiere, cred că se cuvine să mulţumim ‹‹Rost››-ului pentru comunicatul său. După cum se ştie, publicitatea negativă este tot publicitate, disputele sunt publicitate, deci comunicatul este, volens-nevolens (vorba lui Ilf şi Petrov), o susţinere a lui Iulian Capsali.

Nădejdea mea este ca timpul să maturizeze pe toţi susţinătorii cauzei naţionale şi a Credinţei Creştine, astfel încât să treacă peste lucrurile mărunte ce ne despart pentru idealurile sfinte care ne sunt comune. Să ne ajute Dumnezeu!

Pr.Mihai-Andrei Aldea

http://www.napocanews.ro/2014/05/iulian-capsali-romania-si-europa-intre-concluzii-si-perspective.html?fb_action_ids=10203812498904089&fb_action_types=og.likes

Previous Victor Ponta s-a pozat cu steagul moldovenist al comunistilor de peste Prut
Next Ion Petrescu - 6Tv - Serviciile militare de informatii

3 Comments

  1. Doru
    26/05/2014
    Reply

    Care membru sau mai bine zis, câti membri ai vreunui partid care si au anuntat candidatura la alegerile P.E. , au declarat ca vor sustine valorile familiei normale ? Pentru ce sa votez membrul unui partid mare daca nu se ofera sa militeze in P.E . pentru ap?rarea valorilor mele morale, sociale, religioase?

    • 27/05/2014
      Reply

      Acum dupa alegeri, ati observat ca nu “prea” se cauta …

Care este opinia ta ? Ai curajul sa spui ceea ce gandesti !