Dezmembrarea României şi diversiuni informaţionale. O alta opinie care merita analizata. UPDATE: Dezintegrarea teritorială în contextul Statelor Unite ale Europei


Cati dintre voi mai au puterea ca, in fiecare seara, sa mai dedice timp citirii si altor puncte de vedere cu privire la situatia geopolitica in care se afla Romania.

Televiziunile comerciale au redus programele de stiri externe la videoclipuri preluate de pe youtube cu accidente pe autostrazi de aiurea sau pisici care joaca in 2 labute.

Dezbaterile gen talk show politice se rezuma la scandalagismul zilnic si deja obisnuita vorbire simultana in 2 sau 3.

In fata ochilor apar tufe zilnice care iti ascund adevaratele scopuri pe termen scurt si mediu: certuri pe pensii, imunitate, jos basescu, ponta face, ponta nu face, tufaru este, vedeta XY se dezbraca. Seara s-a terminat si te culci. Esti prea obosit.

A doua zi, de la capat.

Faceti urmatorul exercitiu: urmariti un program de stiri si marcati pe o pagina de caiet cate stiri de INTERES PUBLIC veti vedea. Va spun de pe acum: 3 maxim 4. Restul sunt … tufe.

Va spuneam aici ca un astfel de viitor ar fi posibil.  Ni se spune ca suntem prea obositi ca sa mai reactionam. E posibil.

Va prezint un articol din VOCEA RUSIEI, infiorator. Cititi-l, este o alta opinie.

 

În ultimele 24 de ore, declaraţiile unui obscur „analist” transnistrean au devenit o ştire de senzaţie în presa din România. Ştirea că un anume Andrei Safonov îşi doreşte ca „România să dispară de pe harta lumii” a fost preluată în forme diferite de Adevărul, Jurnalul Naţional, DC News, Ghimpele, Ziare.com etc, ajungând şi pe site-urile televiziunilor precum Realitatea sau RTV

Acum asistăm la „developarea” ştirii în blogosferă unde „analiştii de pe canapea” îşi dau cu părerea despre „declaraţia-bombă”. În condiţii normale, declaraţiile lui Safonov nu ar merită să fie nici analizate şi nici comentate, dar în cazul dat reacţia presei din România justifică câteva precizări importante.

Din punct de vedere factologic, aspectele-cheie sunt următoarele: Andrei Safonov nu reprezintă nici măcar tangenţial vreo forţă politică importantă din Transnistria, Ucraina sau Rusia. Este un „analist politic” considerat marginal şi care se află în opoziţie faţă de administraţia de la Tiraspol. Dorinţa presei din România de a acorda o atenţie atât de mare declaraţiilor făcute de un personaj obscur, citat de o agenţie de presă din Rusia care de facto aparţine unei companii britanice, poate avea explicaţii inocente ce ţin de căutarea de senzaţional sau explicaţii mult mai sinistre.

Problema atinsă de acest incident este cât se poate de reală însă nu are o legătură cu Moscova, ci cu Uniunea Europeană. Se creează impresia că asistăm la o încercare de a reedita ceea ce s-a întâmplat în legătură cu evenimentele din decembrie 1989. Deşi s-a văzut cât se poate de clar că beneficiarul evenimentelor a fost SUA, iar Ceauşescu a fost executat de propriul anturaj din care s-a şi format clasa politică post-decemrbistă, s-a încercat insistent inocularea ideii aberante că Moscova ar fi vinovată de acele evenimente. Acum, există semne că se încearcă o diversiune de aceeaşi natură, doar că de data aceasta încercările de dezinformare nu vor rămâne fără reacţie. În timp, detaliile se uită şi în memoria colectivă, „ajutată” de propagandişti, va rămâne doar faptul că „un analist rus a zis că România trebuie dezmembrată”. Spre deosebire de situaţia legată de 1989, acum va exista o reiterare permanentă a detaliilor incomode pentru propagandiştii occidentali.

Anul 2013 va fi unul deosebit de greu pentru România, mai ales în contextul geopolitic în care s-a înscris Uniunea Europeană. Conducerea UE pare să fi decis că distrugerea statelor naţionale şi transformarea Uniunii Europene într-o „federaţie de regiuni”, astfel încât elitele naţionale să nu mai poată opune rezistenţă centrului decizional aflat undeva pe axa Bruxelles – Berlin. Liderii comunitari, care s-au dovedit a fi foarte activi în privinţa intervenţiilor în viaţa politică din România, totodată dau dovadă de o timiditate inexplicabilă în privinţa stăvilirii mişcărilor separatiste din ţări precum Spania, Marea Britanie, Italia sau Franţa. Comisia Europeană ar fi putut priva aceste mişcări de orice suport popular printr-o simplă declaraţie în care să spună că regiunile care-şi vor obţine independenţa nu vor putea intra uşor în Uniunea Europeană. În locul acţiunilor de conservare a statelor naţionale, se observă facil suportul implicit oferit de Bruxelles mişcărilor separatiste din Catalonia, Scoţia, Venezia etc. Privite într-un context mai larg, aceste mişcări se înscriu sinergic în planurile Comisiei Europene de a regionaliza toate statele-membre şi de a crea o structură federativă europeană. Logica decidenţilor de la Bruxelles este uşor de înţeles: o federaţie a regiunilor este uşor de controlat şi uşor de dominat, fără a mai exista probleme de negociere cu elite naţionale care nu sunt dispuse să-şi cedeze suveranitatea. În 2011 nimeni nu ar fi crezut că Scoţia va ajunge să organizeze un referendum în vederea obţinerii independenţei, dar iată că acest referendum va avea loc. Nimeni nu ar fi crezut că milioane de catalani vor ieşi în stradă pentru a cere independenţa, iar guvernul regional va fi format din partide separatiste. Unul dintre motivele pentru care oficialii britanici încep să vehiculeze ideea ieşirii din UE este legat de dorinţa Londrei de a „rezolva” problema scoţiană fără ca Bruxellul să aibă un cuvânt de spus în această privinţă. Problema distrugerii organizate a statelor naţionale este cât se poate de reală, iar în spatele procesului de regionalizare forţată stau entităţi naţionale şi supranaţionale deosebit de influente. Anul 2013 se preconizează a fi anul triumfului separatismului şi regionalismului european.

Modificarea Constituţiei României va oferi un excelent prilej pentru forţarea unei regionalizări, inclusiv pe criterii etnice. Contextul economic dificil (tăierea salariilor, privatizările forţate, acordul cu FMI) va da o greutate în plus argumentelor legate de necesitatea regionalizării în vederea obţinerii fondurilor europene. Cedarea de jure a suveranităţii politice către centrul federal al UE va consfinţi situaţia de facto în care suveranitatea economică a României a fost cedată către FMI, iar suveranitatea politică a fost de facto cedată Comisiei Europene. Trebuie remarcat faptul că, în ciuda dorinţei propagandiştilor occidentali de a demonstra contrariul, Moscova nu are nici un interes în acest proces, iar impunerea regionalizării este o iniţiativă care aparţine integral Uniunii Europene. România şi-a dorit mult să facă parte din această construcţie politică, iar acum a venit timpul consecinţelor nefaste ale acestei decizii.

Jurnaliştii interesaţi cu adevărat de integritatea teritorială a României şi nu de deservirea rusofobiei unor forţe politice de la Bucureşti, ar trebui să se preocupe nu de declaraţiile unui obscur analist transnistrean, ci de intenţiile reale ale Comisiei Europene. Paranoia rusofobă din presa românească este alimentată inclusiv de cei care îşi doresc ca societatea românească să nu observe că la Bruxelles i se pregăteşte un nou dictat de la Viena.

 Via VOCEA RUSIEI

 

 

Dezintegrarea teritorială în contextul Statelor Unite ale Europei

 

Ieri, în timpul difuzării celui mai popular talk show din România, am avut plăcerea să citesc pe „burtieră” următoarea întrebare „Autonomia, troc Orban – Băsescu?”. Răspunsul este „da!” şi a fost prezentat pe site-ul Vocea Rusiei încă pe 31 iulie 2012 în cadrul articolului „Ce a promis Băsescu lui Orban?”, articol care a provocat reacţii vehemente în presa românească. Acum, se vede clar că direcţia spre care merg lucrurile a fost identificată corect.

Scenariul este deja făcut şi se derulează conform planului. Este interesant că majoritatea analiştilor preocupaţi (cel puţin declarativ) la integritatea teritorială a României nu doresc să recunoască câteva aspecte evidente, dar foarte incomode pentru cei care au fost toţi aceşti ani nişte propagandişti fideli ai „idealurilor euroatlantice”.În primul rând, ideea că întregul conflict din Harghita şi Covasna ar fi o problemă româno-maghiară este aberantă. Contextul actual al procesului de creare a structurii supranaţionale şi federative a Statelor Unite ale Europei presupune atomizarea statelor europene existente. Independenţa Cataloniei, care în curând se va separa de Spania şi referendumul pentru independenţa Scoţiei nu sunt altceva decât proiecte-pilot de dezintegrare a statelor europene în vederea creării unei organizări administrative uniforme. Uniunea Europeană în forma federalizată despre care a tot vorbit Traian Băsescu va avea o structură care, sintetic, poate fi descrisă ca 150 de landuri şi un singur centru de comandă la Bruxelles. În aceste condiţii, crearea unor structuri teritorial autonome în cadrul României este un proces care se înscrie perfect în trendul european. În curând, vor deveni vizibile şi alte operaţiuni de acelaşi gen. Tendinţele separatiste din nordul Italiei vor începe să se facă simţite în viaţa politică. Urmează Ţara Bascilor, Bohemia, Moravia etc.Programele de promovare a „identităţilor regionale europene” sunt deja în faze avansate de pregătire. Deloc surprinzător, principalii susţinători ai spargerii statelor sunt baronii locali, adică elitele regionale în care centrul de la Bruxelles găseşte aliaţi fideli în lupta cu elitele naţionale. Pentru un baron local, dezintegrarea statului aduce numai avantaje: bugetul creşte, statutul creşte, posibilităţile cresc, responsabilităţile se reduc, iar controlul din partea capitalei naţionale devine aproape nul. Deloc întâmplător, „federalizatorii” Europei aleg regiunile cele mai vulnerabile şi cele mai problematice gen Catalonia, Scoţia, HarCov pentru crearea de precedente care apoi vor fi uşor de transformat din excepţii în reguli.

Problema autonimei teritoriale nu are nicio legătură cu relaţiile dintre Bucureşti şi Budapesta, fiind legată ombilical de relaţia de obedienţă pe care România o are faţă de Bruxelles. Să facem un experiment mintal: dacă mâine, José Manuel Durão Barroso declară că România trebuie să acorde autonomie teritorială Ţinutului Secuiesc, invocând drepturi ale minorităţilor sau alte poveşti din categoria „valorilor europene”, ce va face guvernul de la Bucureşti? Are cum să se opună acestui dictat? S-a elaborat cumva vreun „plan de contingenţă” pentru această situaţie? Desigur, se vor găsi mulţi analişti din zona pro-USL care vor susţine că aşa un dictat din partea UE este ceva imposibil, la fel cum au susţinut că este imposibil ca decidenţii de la Bruxelles să arunce la coş voturile a 7,3 milioane de alegători români în vara anului 2012.

România şi-a pierdut suveranitatea politică şi economică. Suveranitatea politică a fost transferată la Washington şi Bruxelles. Suveranitatea economică este în mâinile FMI care ia decizii în privinţa programelor de privatizare şi a parametrilor bugetari. Dezintegrarea teritorială este pasul următor şi aproape inevitabil. Inevitabilitatea provine din faptul că la Bucureşti nu există politicieni capabili să aplice „soluţia Cameron” în relaţia cu Uniunea Europeană.

PS:

O notă relativ personală. Aşa cum am prevăzut cu ceva timp în urmă, s-au găsit mai mulţi analişti dispuşi să avanseze posibile scenarii în care Moscova ar avea o vină pentru o eventuală dezintegrare a României. Probabil, cea mai elaborată analiză de acest gen a ieşit de sub condeiul generalului SRI (r) Aurel Rogojan şi a fost publicată de respectabilul portal Cotidianul. Aş avea următoarele întrebări pentru cei care tot caută „mâna Moscovei” în dezastrul care va urma:

1. Moscova v-a pus să cedaţi suveranitatea politică şi economică?

2. Moscova v-a pus să intraţi în Uniunea Europeană şi să acceptaţi necondiţionat orice s-a dictat de la Bruxelles?

Închei cu o întrebare retorică:

Veţi avea vreodată curajul să recunoaşteţi că problema principală a ţării pe care spuneţi că o iubiţi se află la Vest de Bucureşti şi nu la Est?

Previous Ce se poate ascunde in spatele regonalizarii Romaniei. Cum aurul Romaniei se va concentra intr-o singura regiune. Ghiciti care este aceea?
Next Aurel I. Rogojan: Există şi mize secrete ale regionalizării României?

No Comment

Care este opinia ta ? Ai curajul sa spui ceea ce gandesti !