Cum a murit Maresalul Antonescu ?


Ofiter  de cariera, nascut in familie de militari de cariera. Poreclit “cainele rosu’’, din pricina duritatii si determinarii sale si a parului roscat, artizan al victoriei zdrobitoare a Armatei Romane impotriva armatelor lui Bela Kuhn din 1919, soldata cu ocuparea Budapestei. Unul din cei mai promitatori ofiteri ai Armatei Romane inca dinainte de Primul Razboi Mondial devine intaiul maresal al acesteia in 1941, in urma redobandirii Basarabiei si a Bucovinei.
Cititi in continuare acest articol preluat de pe Ghimpele si scris de Dan Necea si Mihai Calin

 

Personalitate controversata, a iscat admiratia lui Hitler si chiar pe cea a adversarului sau de moarte,Stalin. Impartasind ideologia legionara a sfarsit prin a devenii unul din dusmanii absoluti ai Garzii de Fier.Anti-semit, desi fusese casatorit initial cu o evreica, Rachel Mendel, Antonescu a salvat evreii de la deportarea spre lagarele de exterminare din Polonia lasandu-i intre flacarile de la Odessa si stepele geroase ale Transnistriei.

Filo-francez si filo-englez la inceputuri, devine filo-german destul de tarziu, covarsit de dinamismul aparent irezistibil al lui Hitler. Intre cele doua razboaie isi desfasoara activitatea militara in strainatate, ca atasat militar al Romaniei in Franta si Marea Britanie (1922-1926), dar si in tara. A fost comandant al Scolii Superioare de Razboi (1927-1930), sef al Marelui Cartier General (1933-1934) si ministru de Razboi (1937-1938).

Un filo-franco-englez care devine seful celei de-a doua armate ca marime de pe frontul de Est. Un anti-semit care salveaza evrei. Un luptator care se bate in Est pentru a recuceri Vestul tarii sale. Un prieten al lui Hitler admirat de Stalin. Un militar apolitic ce devine dictator. Cel mai inalt in grad ofiter al Armatei Romane – devenit criminal? Acesta este Ion Antonescu.

La 23 august 1944, in urma schimbarii de regim facuta de Regele Mihai si de grupul concentrat in jurul generalului Sanatescu si al lui Patrascanu , “lotul Antonescu”” a ajuns, din ordinul lui Stalin in arestul sovieticilor. Calatoria moscovita a arestatilor a durat un an si sapte luni, timp in care ei au fost anchetati, pentru a fi judecati in procesul care a inceput la 9 aprilie 1946


Din arestul comunistilor “lotul Antonescu” a ajuns, din ordinul lui Stalin, in arestul sovieticilor. Grupul criminalilor de razboi era format din Ion Antonescu si Mihai Antonescu, Constantin Pantazi, Mircea Elefterescu, Constantin Z. Vasiliu, Radu Lecca (fostul presedinte al Centralei Evreilor), Eugen Cristescu (fost sef al Serviciului Sigurantei), a ramas intr-o casa conspirativa a comunistilor din cartierul Vatra Luminoasa timp de opt zile.

In timpul detentiei initiale, arestatii au fost vizitati de doua ori de noul ministru de Interne – general Aurel Aldea – care le-a transmis: “Va vom preda rusilor sa va pazeasca, dar noi va vom judeca.”

 

La 2 septembrie 1944, generalii Malinovski (comandantul Frontului 2 Ucrainean) si Susaikov au intocmit un raport catre Stalin. Documentul este relevant pentru reconstituirea episodului preluarii arestatilor de catre Armata Rosie. Totul a inceput odata cu sosirea in Bucuresti a Armatei Rosii (30-31 august 1944). General-locotenent I.Z. Susaikov si Tevcenkov (seful Directiei Politice a amintitului Front) au primit, din partea Consiliului Militar al Frontului 2 Ucrainean, misiunea sa identifice locul unde se afla Ion Antonescu si sa-l ia sub paza sovietica.

Ofiterii sovietici s-au prezentat la Comandamentul garnizoanei Bucuresti si au cerut ferm generalului de corp de armata Iosif Teodorescu, primarului Victor Dombrovschi si ministrului de Interne Aurel Aldea sa li se spuna unde era Antonescu.

Raspunsul l-au primit de la Emil Bodnaras, ce le-a comunicat ca maresalul se gaseste in custodia comunistilor. La cererea expresa a ofiterilor sovietici, insotiti de 40 de soldati rusi, Emil Bodnaras i-a condus spre casa conspirativa din Vatra Luminoasa. Invocand paza slaba a arestatilor – asigurata de un grup de zece civili comunisti inarmati cu pistoale – Tevcenkov l-a informat pe Bodnaras ca va prelua lotul arestatilor si-l va transporta in dispozitivele proprii.

La pozitia Regelui, conform careia autoritatile romane ar prefera ca Antonescu si ceilalti arestati sa ramana in tara, Bodnaras a sugerat sovieticilor sa-i lase pe loc, dar sa intareasca paza cu soldati sovietici.

Destinatia lui Antonescu era insa Lubianka, Moscova, pentru moment. “Grupul” sau a fost transportat la punctul de comanda al Armatei 53 Sovietica. La 1 septembrie au luat drumul Moscovei.

A fost un intermezzo scurt. Antonescu, impreuna cu lotul sau aveau sa moara la fortul 13 din Jilava, in urma unui proces atent coordonat de Moscova, cu pecetea inconfundabila a politrukului alogen Avram Bunaciu. Era insa numai inceputul.

Maresalul Ion Antonescu este unul dintre artizanii urcarii pe tron a tanarului rege Mihai I. In contextul intern si extern extrem de tulbure, Antonescu avea nevoie de un rege care sa-i sprijine eforturile. Autocratul Carol II-lea, cu aere mai degraba de imperator al unei Rome corupte decat de Hohenzollern mioritic, nu corespundea acestui profil.

Din ziua de 5 septembrie 1940 in care Ion Antonescu a fost numit presedintele Consiliului de Ministri, cerandu-i apoi lui Carol al II-lea sa abdice in favoarea lui Mihai si pana la 23 august 1944, relatia maresal-regele Mihai a fost una sinusoidala. In primul rand, tineretea monarhului i-a permis lui Ion Antonescu sa-i limiteze drastic prerogativele. Practic, ministrii raspundeau numai in fata maresalului care a decis sa sanctioneze sever orice ministru ce va intretine legaturi cu regele. Era evident ca aceasta atitudine va frustra in mod evident persoana regelui care la acea data nu avea insa niciun alt sprijin.

“Ion Antonescu luase in maini afacerile tarii iar eu devenisem doar un figurant”, a afirmat ulterior Regele Mihai.

Dictatura antonesciana inceputa prin fortarea abdicarii lui Carol II-lea avea sa functioneze timp de circa 4 ani, in care regele semna decretele pe care i le trimitea Antonescu sau mai facea uneori vizite figurative in fata armatei. Cu siguranta, falia aceasta intre monarh si maresal va cantari decisiv in evenimentele ce au dus in final la ocuparea tarii de catre Armata Rosie, care va forta atat sfarsitul maresalului cat si – in cele din urma – fuga regelui din tara.

Roata istoriei este uneori ciudata si se intoarce intr-un mod nu intotdeauna predictibil de catre cei implicati. Lovitura de palat a regelui Mihai I din ziua de 23 august 1944 pare sa fie asezata in oglinda cu obligarea lui Carol II de a abdica din 5 septembrie 1940. Orgoliul regal urma sa fie restabilit, credea probabil regele Mihai I, inttr-un regim democratic. Numai ca ulterior consecintele nu au fost deloc cele scontate. Dupa dictatura moderata a lui Antonescu a venit dictatura grea a bocancului sovietic.

Cum a devenit regele apropiat de curentul antonescian? Se pare ca serviciile speciale britanice nu sunt straine de acest lucru. Dorind defectarea oricarui aliat al Germaniei, englezii au reusit sa o convinga pe Regina-Mama Elena sa-l atraga pe regele Mihai intr-o miscare anti-Antonescu, ce incepuse sa prinda contur inca de prin 1942. Anul urmator, un agent britanic aflat sub acoperirea de jurnalist, ii face la masa propuneri regelui.

Introdus de baronul Ioan de Mocsonyi-Styrcea, agentul House ii propune alianta cu Occidentalii si inlaturarea lui Ion Antonescu. Conform martorilor, regele Mihai I i-a marturisit lui House ca planuia demult timp un puci impotriva lui Antonescu dar nu a avut mijloacele necesare. Mihai I cerea o debarcare in Balcani a Aliatilor si se arata dispus sa capituleze neconditionat in cazul unui arbitraj al Natiunilor Unite.

Deznodamantul final al relatiilor antonesciano-regale s-a petrecut in 23 august 1944. Regele era nerabdator sa incheie pacea cu Aliatii, in fapt o capitulare. Antonescu simtea ca trebuie sa faca acelasi lucru, insa a tergiversat foarte mult tratativele cu Aliatii. Motivele erau doua: britanicii si americanii nu voiau sa trateze fara URSS, iar Antonescu punea conditii Moscovei, temandu-se de o capitulare fara conditii.

Controversa telegramei din Suedia care ar fi sosit in dimineata zilei de 23 august si care ar fi continut acceptul Moscovei fata de conditiile lui Antonescu staruie si acum. Este posibil ca graba regelui, dorinta revansarda a camarilei regale si orgoliul politic al oponentilor lui Antonescu sa fi dus la arestarea maresalului in ziua de 23 august 1944, in conditiile in care acesta ar fi putut obtine o capitulare rezonabila.

Telegrama Moscovei ar fi sosit pana la urma la MAE, sustin istoricii. Dar Grigore-Niculescu Buzesti, partas la complotul regal i-a inmanat regelui Mihai telegrama in loc sa i-o duca lui Antonescu. Acesta a sosit apoi la palatul regal, unde a fost arestat de catre factiunea regelui Mihai I, in fatidica zi de 23 august 1944.

Actul final al existentei complicate, prinsa in menghina unor vremuri tulburi si a placilor tectonice ale Istoriei, a maresalului Ion Antonescu a avut loc in 1 iunie 1946, in Valea Piersicilor de la Jilava. Un loc ce va capata ulterior conotatii sinistre, mai ales dupa executia criminalului in serie Ion Rîmaru si a ultimelor sale cuvinte enigmatice si intunecate.

Ultimul cuvant al lui Ion Antonescu este insa luminos. El striga pur si simplu, cu palaria ridicata: “Traiasca Romania!” Mama sa, o batrana in varsta de 86 de ani il vizitase in ultimele zile la fortul 13 de la Jilava. Femeia nu isi retine lacrimile, Antonescu ii va spune insa cu acelasi curaj neclintit de care a facut dovada in momentele de rascruce ale existentei sale: “Iarta-ma, mama… Sa nu plangi.”

Executia este programata pentru 1 iunie 1946. O prima – si ultima – zi torida de vara. Maresalul Antonescu se plimba calm prin celula din Fortul 13, de la Jilava – in care a fost adus. Chipul sau cioplit in piatra ca intotdeauna nu reflecta nicio frica de moarte. Nu la ea se gandeste acum, ci – cu raceala linistita a adevaratului curaj – asteapta numai. Eternitatea. Isi aude varstnica mama plangand in afara zidurilor.

Sopteste ceva pentru sine, apoi se opreste. Sta si asculta. Bocetul mamei inca se aude. La ora 18 cativa gardieni se precipita in celula. Il conduc catre locul executiei, in Valea Piersicilor. Pe drum, maresalul se intalneste cu Mihai “Ica” Antonescu – fost ministru de Externe, Gheorghe Alexianu – guvernatorul Transnistriei, si cu Constantin “Piki” Vasiliu – comandantul Jandarmeriei romane. Sunt acuzati, toti, de inalta tradare si condamnati la moarte.

Maresalul “ceruse sa fie condamnat la moarte si refuzase dinainte orice gratiere”, insa avocatul sau trimisese cererea Regelui oricum. Presiunile liderilor comunisti si amenintarile acestora l-au facut pe tanarul monarh sa cedeze in fata violentei. Dupa 15 minute cateva rafale de arme automate rasuna peste Vale. Condamnatii cad la pamant. Linistea cea grea a primei zile de vara planeaza pentru cateva clipe. Nimeni nu spune vreun cuvant. Apoi, cei din plutonul de executie deschid ochii.

Filmul exact al evenimentului suna cam asa: “Dupa ce s-a dat comanda pentru executie, armele au fost incarcate si cand s-a tras, Maresalul a salutat ridicandu-si palaria cu mana dreapta, dupa care a cazut. Maresalul s-a ridicat insa imediat, sprijinindu-se intr-un cot si a spus: ‘Nu m-ati impuscat, domnilor, foc!’, dupa care gardianul-sef s-a dus la Antonescu cu pistolul in mana si l-a impuscat in cap. Doctorul i-a examinat si a spus ca Mihai Antonescu si Vasiliu erau inca in viata.

Gardianul-sef s-a dus din nou la Vasiliu, dar i s-a blocat pistolul cand a incercat sa traga. A luat o pusca de la unul dintre gardieni si a tras un foc in capul lui Vasiliu, dar dupa acea pusca s-a blocat si ea.”

“A schimbat pusca cu alta si a mai tras alte trei focuri in diferite parti ale corpului lui Vasilescu dupa care s-a dus la Maresal si i-a tras trei focuri in piept. Doctorul i-a examinat din nou si a afirmat ca Antonescu era mort, iar Vasiliu mai era in viata. Din nou, gardianul a tras un foc in capul lui Vasiliu. Gardianul s-a dus din nou si i-a mai tras doua focuri in cap dupa care doctorul l-a declarat si pe Vasiliu mort.”

Trupul lui Antonescu, de negasit

Plutonul de executie pleaca in liniste de la locul crimei. Trupurile celor patru sunt ridicate de la fata locului. Dar unde sunt oare duse fiecare? Peste ani, in Valea Piersicilor, in batrana livada insangerata, la locul executiei – s-a ridicat o cruce. Marturii din 1945, 1946… Anii se scurg cu repeziciune. Fortul 13 ramane, insa, unul din cele mai sinistre locuri ale puscariilor. Razbunarea comunista este ubicua. Atrocitatea e fracul sau cel mai stralucitor, de gala criminala.

In 1978, primavara. Ion Panciuc este un detinut politic intemnitat la Jilava. Despre el ne povesteste ieseanul Alexandru Marin, un luptator pentru restabilirea adevarului istoric. “Detinutul Panciuc a fost transferat, intr-o buna zi, in echipa de cadastru a inchisorii. A primit ordin ca, impreuna cu un alt detinut, un inginer, sa verifice, dupa harta, fortul, sa inventarieze celulele. La un moment dat, in timpul numaratorii, cei doi constata ca nu le iese la numar o celula de la subsol. Inginerul improvizeaza un stetoscop si studiaza zidurile. Aude un zgomot suspect la un perete si solicita sa i se aduca un baros. Loveste cu el peretele, cade tencuiala si iese la iveala o usa metalica. Cei doi o imping cu greutate. Inauntru, intr-un colt, trei schelete: doua cu fata in jos, iar unul cu fata in sus. Cind s-a apropiat de cel cu fata in sus, a remarcat ca la baza craniului avea par roscat grizonat, identic cu al maresalului Antonescu”, spune Alexandru Marin, adaugand: “Dupa o vreme, la subsol apare comandantul inchisorii, injurand si amenintand.”

El a afirmat, conform spuselor lui Ion Panciuc, ca in respectiva celula s-ar afla un “om faimos si cei doi gardieni care l-au adus de la locul executiei.” “Inchideti usa, ziditi peretele la loc si nu suflati un cuvintel, ca moartea va asteapta!”, i-a amenintat comandantul puscariei. Strania intamplare a fost povestita cativa ani mai tarziu de catre detinutul Panciuc, aflat intr-o stare grava, bolnav de plamani. Colegul sau, inginerul, n-a mai apucat sa depuna marturie. A murit subit, in vara anului urmator, in 1979.

Dupa aceasta intamplare neasteptata cei ce il pretuiau pe maresal se pun in miscare. Capitanul Marius Tomaide, care era nepot si fin al maresalului, si presedintele Ligii Maresal Antonescu, generalul Marin Popescu, au incercat sa faca lumina in privinta locului unde a fost depus trupul neinsufletit al eroului. Au verificat mai intai registrul de incinerari de la Crematoriul Cenusa, unde, se spune, ar fi fost ars trupul. Aici, stupoare! Pe 1, 2 si 3 iunie 1944 nu apare nicio incinerare. Lesne de dedus, incercarile de a intra la subsolul fortului 13 au fost sortite esecului. Cazul s-a inchis de la sine, odata cu moartea celor doi “detectivi”.

Cum maresalul nu a avut copii, iar sotia sa, Maria Antonescu, a suferit multi ani prin puscariile comuniste, cazul a ramas doar o legenda. Nimeni n-a mai avut curajul, ulterior, sa faca cercetari, desi este posibil ca directorul inchisorii sa mai fie inca in viata. “Trupul maresalului se afla si acum, foarte probabil, in respectiva celula. Din pacate, nimeni nu se mai ocupa de cercetarea acestui caz, care ar scoate la lumina multe adevaruri, pentru istorie”, a mai spus Alexandru Marin.

Saraci, anii trec. Si profetia – parafrazata de Maresal dupa Scipio Africanul – din pledoaria sa finala, ne va suna vesnic in urechi: “Tie, popor roman, nu-ti va ramane nici cenusa mea.”

Nu stim unde doarme somnul de veci trupul de otel istoric al Maresalului. Stim insa ca ne-a ramas cu mult mai mult: spiritul sau. Ce pluteste insesizabil peste Tara, fertilizand fiecare livada cu piersici a lasitatilor si esecurilor noastre cu ceea ce se numeste – teribil si simplu: “ADEVARATUL CURAJ.”

 

Articol preluat de pe Ghimpele si scris de Dan Necea si Mihai Calin

Previous 1 iunie 2012 - 66 de ani de la uciderea Maresalului Ion Antonescu
Next A fost Ion Antonescu un erou? - Prof. Ioan Scurtu

3 Comments

  1. 30/09/2012
    Reply

    Magistate, Un Strigat de Durere din Romania Tradata si Sfasieata Strabate Lumea!

Care este opinia ta ? Ai curajul sa spui ceea ce gandesti !