Apelul preotilor la intr-ajutorare


Realitatea Tv impreuna cu MApN au dus in week-end o campanie de strangere de hrana si imbracaminte pentru cei izolati in Buzau si Vrancea.

S-au strans peste 120 de tone de alimente si alte cateva de imbracaminte. Andreea Marin Banica a facut apel   toata sambata la Bucuresteni, cu şarmul ei special, pentru a veni pe platoul din fata Universitatii de Aparare (fosta Academie militara).

… si oamenii au venit. Am fost si eu acolo si in cele 5 minute am inghetat bocna din cauza vantului de pe platou care rascolea totul in voie. Si m-am gandit la Andreea si cele 5-6 ore in care a stat acolo non stop.

*********

A fost si un moment important: un parinte de la o biserica importanta din Bucuresti si a spus:

Dragii mei: intotdeauna am predicat in fata voastra ca Iisus ne  invata sa fim buni si sa ajutam pe aproapele nostru. Acum, mai mult ca niciodata, trebuie sa aratam acest lucru.

Azi este sambata, maine este Sfanta duminica cand ne vom intalni la biserica.

Fac apel la enoriasii mei.

Maine vom tine slujba de duminica aici, pe acest platou din fata Academiei militare: Voi enoriasii mei sa veniti cu smerenie si cu un mic ajutor pentru fratii nostri intru durere si patimire.

Biserica Domnului este acolo unde noi gandim de bine la fratii nostri. Biserica Domnului este oriunde unde putem ajuta.

Dragii mei enoriasi,

Lasati cele rele, maine, duminica, ne vom intalni aici, voi binecuvanta cele aduse de voi, ne vom ruga impreuna pentru militarii care le vor duce la cei care au nevoie.

Gandul bun e placut Domnului: Maine, vom veni cu ajutoare stranse cu straduinta parinitilor de la cele 60 de biserici din Bucuresti.

Asa sa va ajute Dumnezeu !

 

Frumos mesaj, nu ?

Ei bine, dupa stiinta mea, acest mesaj nu exista. Nu a existat. L-am inventat eu. Nu stiu daca sunt 60 de biserici in Bucuresti. Stiu ca acum cativa ani erau 71 de biserici in Iasi …

Acest mesaj este de fapt speranta mea … ca un parinte la Bisericii ar fi putut sa spună aceste vorbe.

SA FACA CEVA INTR-ADEVAR pentru cei apropiati. Pentru cei despre care ii spune ca ii pastoreste !

As fi vrut sa spuna: las’, maine veniti aici, lasati pentru o zi adapostul zidurilor biserici si simtiti voia Domnului, in DIRECT, LIVE, direct pe platoul plin de zapadă.

Ortodoxia ne invata sa nu fim egoisti: desi nu stiu cati se duc la icoane pentru pupat si se roaga SI PENTRU CEI CARE NU II CUNOASTE, PENTRU CEI IN SUFERINTA pe care nu-i cunoaste.

Sa nu aiba putere Biserica institutionalizata sa duca un asemenea efort ? Serios ?!

Nu prea cred.

Am vizitat acum 4 luni multe manastiri din Romania si toate aveau afisul cu “Dati un sms pentru catedrala” !  Iar enoriasii mi-au soptit ca popa este obligat “de sus” sa stranga cat mai multi bani (pe norma)… iar popa (in cazul nostru sutanistul) cere mai departe de la muritor. Un lanţ trofic in care supapa este la Bucureşti, pe deal.

Mare pacat ca toate blogurile “fratilor” ortodocşi au continuat in zilele astea sa scrie despre 666, cipuri electronice bagate in creier, mana si picior, pasapoarte biometrice si marele pacat sa le avem, sfarsitul lumii care vine ca asa scrie in carticele, despre cainta ca asa zice nu stiu ce ganditor, despre obiectele diavolului numite Iphone si Ipad (desi ei folosesc server de internet pentru a-si “afisa” pe site parerile) … si au uitat de “fratii” lor…in suferinta.

Aiurea !

Niste oportunisti de 2 bani …

 

 

 

Previous Căţelandri - Mai actual ca niciodata !!
Next Basarabia: Scrisori catre Maresal

No Comment

Care este opinia ta ? Ai curajul sa spui ceea ce gandesti !