Antisemitismul Lui Eminescu


Una din acuzaţiile aduse poetului nostru naţional este antisemitismul.

Pentru înţelegerea acestei acuzaţii, o scurtă istorie a problemei evreieşti în România e necesară.

În veacul al 19-lea s-a înregistrat o intensă emigraţie evreească spre principatele Române (Vechiul Regat), în special spre Moldova. Citez din cartea evreului Carol Iancu – “Evreii din România de la excludere la emancipare”, Editura Hasefer (editura comunităţii evreeşti), Bucureşti 1996, pag. 49: “În 1803 existau în Moldova circa 30000 evrei, în 1848 circa 60000, recensămîntul din 1859 cifrîndu-i la 118922″.

Aşadar, pe vremea lui Eminescu evreii din România erau în majoritate emigranţi recenţi, mulţi intraţi ilegal în ţară. În opinia publică a vremii, existau 2 curente:

Filosemiţii cereau ca tuturor evreilor să li se dea necondiţionat cetăţenia română, cu toate drepturile corespunzătoare.

Cei numiţi azi antisemiţi spuneau că cetăţenia română nu trebuie acordată acestor evrei decît pe bază de cereri individuale, analizate pentru fiecare caz în parte.

Eminescu s-a situat în cea de-a doua categorie.

Esenţa concepţiei lui Eminescu despre evrei este cuprinsă într-un articol (“Dacă proiectul maiorităţii…”) publicat în “Timpul” din 7 iulie 1879: “Nu există dar români de rit izraelit, pentru că nu există izraeliţi cari-n familie să vorbească româneşte, pentru că nu există izraeliţi cari să intre în relaţii de căsătorie cu românii, c-un cuvînt evreul e evreu, se simte evreu şi pînă acuma nici n-a voit să fie altceva decît evreu” (M. Eminescu – “Opere” vol. X, Editura Academiei RSR, Bucureşti 1989, pag. 291-292).

Cele scrise de Eminescu reprezintă o realitate sociologică a vremii sale. Insă în timp, lucrurile aveau să se schimbe, iar înaintea celui de-al 2-lea război mondial destui de mulţi evrei vorbeau româneşte în familie (în Vechiul Regat, chiar majoritatea evreilor), existau căsătorii mixte şi chiar convertiri la creştinism.

Chiar după emigrarea în Israel, mulţi evrei din România au continuat să vorbească româneşte în familie. În Israel există o bogată presă în limba română.

Aşadar, antisemitismul lui Eminescu este total diferit de cel promovat ulterior de Hitler. Eminescu nu i-a considerat niciodată pe evrei o rasă inferioară, ba chiar le reproşează că nu se căsătoresc cu românii (opusul ideilor naziştilor, care se temeau de “spurcarea” rasei superioare şi au interzis căsătoriile mixte). Din cele scrise de el rezultă că, odată cu adoptarea de către evrei a limbii române (ceea ce s-a şi întîmplat pe scară largă în veacul 20), încetăţenirea evreilor e admisibilă.

Eminescu însuşi, dacă ar mai fi trăit vreo 50 de ani, rămînînd pe deplin fidel conceptiilor sale, ar fi spus: există români de rit izraelit!

Celor care-l acuză pe Eminescu pentru vederile sale politice, îi rog un lucru: să fie consecvenţi în principii şi să nu aplice dublu standard. Adică, să acuze la fel de vehement guvernul israelian, care refuză să acorde cetăţenie israeliană muncitorilor români din această ţară (unii, aflaţi de mulţi ani acolo), sau guvernele american, german sau francez, care iau măsuri împotriva imigranţilor ilegali (inclusiv expulzări), refuzînd să acorde automat cetăţenie tuturor emigranţilor (în SUA, chiar şi emigranţii legali au de aşteptat destul pentru cetăţenie, iar una din condiţii este cunoaşterea limbii engleze).

Marius Mioc via 

Previous SUA: Un studiu complet asupra fracturarii hidraulice (extragere gaze de sist) va fi gata abia in 2014
Next Cât de fascişti şi nazişti au fost românii

No Comment

Care este opinia ta ? Ai curajul sa spui ceea ce gandesti !