A.Grumaz: Despre subestimarea orgoliului grec


Autor: Alexandru Grumaz

Aşadar, ieşirea Greciei din zona euro pare doar o chestiune de timp! Aceasta nu ar însemna însă sfârşitul solidarităţii europene, pentru că Atena ar fi sprijinită în continuare în cadrul UE. Ar fi doar o recunoaştere întârziată a realităţii economice. Grecia are o şansă reală (!?) de revenire doar cu o altă monedă naţională.

Va mai amintiți filmul Zorba Grecul, cu Anthony Quinn? Povestea grecului care trece peste durere dansand si cantand, povestea grecului fidel propriilor traditii si principii, povestea celui care ii este mai devotat unui prieten decat rudelor si care reprezinta o adevarata enciclopedie a experientelor de viata, poveste care a facut inconjurul lumii si a zdruncinat mii de principii si traditii. Va mai amintiți funicularul care s-a prăbușit? Așa este Grecia astăzi un vulcan care se ridică împotriva propriei neputințe de a controla situația.

Care este marele secret a lui Zorba, marea lui taină ? V-o reamintesc cu cuvintele pe care scriitorul Nikos Kazantsakis le pune în spusele unui bătrân care vorbea cu micul Alexis: „Ascultă, micuţule. Îţi voi împărtăşi un secret pe care nu-l poţi înţelege acum, ci abia când vei creşte, dar să păstrezi în inima ta acest secret. Ascultă, micuţule. Cerul şi pământul nu sunt suficiente să îl cuprindă pe Dumnezeu, dar inima unui om îl poate conţine pe Dumnezeu. Aşa că ai grijă, Alexis, să nu răneşti niciodată inima unui om”.

Au fost grecii răniți în propriul orgoliu național? Da. Ce va urma? Alegeri, un nou guvern și în final o lungă perioadă de austeritate.

Salvarea zonei Euro are un aer pronunţat orwelian. Cuvintele normale îşi pierd semnificaţia. Aşa, de exemplu, Grecia a falimentat, dar nimeni nu spune asta. Se spune Grecia ar fi fost salvată de la faliment prin reducerea voluntară a datoriei sale suverane?! De fapt, a fost falimentată controlat, pentru că forţarea sectorului privat la pierderi fixate de guverne nu are deloc un aer voluntar.

Problema de fond a Europei este încercarea de a scuti Portugalia, Spania şi Italia de aceeaşi soartă precum cea a Greciei. Sistemul european monetar şi financiar poate intra în colaps dacă investitorii şi-ar retrage banii din finanţarea datoriilor acestor state. Deci problema spinoasă nici măcar nu mai este Grecia, ci Italia. Dacă Roma va avea probleme cu finanţarea datoriei, toate acordurile încheiate de liderii europeni nu vor fi suficiente.

Papandreou este un jucător de ruletă rusească. De fapt sediul inițial al Eterie a fost la Odesa. Din păcate însă nu este singurul jucător iresponsabil de la masa europeană.

În cursul serii de miercuri,02.11.2011, premierul grec a fost pur şi simplu convocat la Cannes, la o cină de lucru, în care probabil i s-au cerut o serie de explicaţii. Iniţial, liderul grec nu avea ce căuta miercuri seară pe Coasta de Azur şi cu atât mai puţin joi, la summitul G20. Chemarea lui Papandreu la Cannes – convocarea lui, mai bine zis – era oarecum de aşteptat însă, după anunţul suprinzător de luni. Fără îndoială că primirea care i s-a facut nu este dintre cele mai călduroase. De comun acord cu cancelara Angela Merkel, preşedintele Franţei îi cere lui Papandreu să îşi axeze referendumul nu pe planul european adoptat, ci pe apartenenţa sau nu a Greciei la Zona Euro, cu riscul ca grecii să spună „nu” şi să abandoneze moneda unică(este o informație din zona cancelariei prezidențiale franceze).

Ce înseamnă de fapt renunțarea Greciei la zona euro?

Ieşirea din Zona Euro nu este prevăzută de tratatele europene. Pentru greci, situaţia ar fi catastrofală, iar preţul de plătit mult mai mare decât cel impus de planul european de săptămâna trecută. Moneda grecească, drahma, ar fi complet devaluată, inflaţia ar atinge culmi uriaşe, situaţie care pe termen mediu ar provoca o creştere a şomajului şi o nouă recesiune. Datoria Greciei – a ţării dar şi a particularilor – realizată în euro, va trebui rambursată deci cu o monedă slabă. Efortul ar fi enorm şi urmat de o cădere a puterii de cumpărare.

În sfârşit, băncile greceşti, deja lovite de criza actuală, ar urma probabil să fie toate naţionalizate, fiind incapabile să ramburseze datoriile pe are le au. Pentru restul Zonei Euro, ieşirea Greciei ar fi un precedent, un început al dezmembrării, dacă şi alte ţări ar lua-o pe urmele Atenei.

Europa nu a recunoscut marea greşeală iniţială: crearea unei uniuni monetare fără o convergenţă a altor domenii vitale, precum fiscalitate şi politică bugetară. Fără o integrare europeană adevărată şi fără ca liderii naţionali să înceapă să gândească precum adevăraţi europeni, construcţia europeană nu are viitor în atuala formulă oricâte programe de salvare am redacta la Paris sau la Berlin.

Există acest cerc vicios al austerităţii. Pentru a reduce deficitele bugetare, guvernele trebuie să taie cheltuieli şi să crească impozitele. Dar asta duce la o comprimare a economiilor şi la o automată creştere a deficitului. Capitaluri bancare proprii mai mari înseamnă fie blocarea banilor unor investitori privaţi, fie reducerea creditării. Ambele variante iau bani din economie, iar ultima prefigurează o criză a creditării similară cu cea din America anului 2008-2009.

Este Grecia un paradis fiscal? Se pare că da. În  Grecia gurile rele spun că evaziunea fiscală este un sport naţional, deci o practică mult mai răspândită.

În contextul în care de luni de zile Uniunea Europeană încearcă să găsească soluţia ideală pentru a salva Grecia de la faliment, o nouă față a Greciei este devoalată occidentalilor. Un nou portret al Greciei se desenează, plin de arhaisme uluitoare, un portret total incompatibil cu modernitatea şi chiar cu ideea de apartenenţă la Uniunea Europeană.

Presa din Franța  a publicat în ultimile luni dosare din ce în ce mai substanţiale, mai detaliate şi mai critice în legătură cu marile anomalii de la Atena. Cum este posibil, se întreabă presa franceză, ca Grecia să nu aibă cadastru? Cum să încasezi impozit pe proprietate în aceste condiţii? Sau: cum este posibil ca biserica greacă să nu plătească impozit, deşi este deţinătoarea unor imense averi? Pentru ţările europene din vest cu o lungă tradiţie laică şi în care separarea bisericii de stat s-a produs cu multă vreme în urmă, faptul că biserica greacă nu plăteşte impozit apare ca un mister, ca o anomalie stupefiantă.

Grecia deţine prima flotă comercială a lumii, în jur de 3000 de nave. Armatorii greci sunt taximetriştii mărilor şi ai oceanelor. În constituţia greacă însă, figurează această prevedere: că armatorilor nu li se va cere niciodată nici un fel de socoteală pentru cât şi cum câştigă.

Sigur, ei crează locuri de muncă în ţara lor, mai oferă bani pentru diverse iniţiative caritabile, mai subvenţionează proiecte culturale sau restaurări de monumente. Averea lor rămâne însă un domeniu total opac şi, de altfel, ei ameninţă că îşi mută sediile fără nici o ezitare dacă îndrăzneşte cineva să le impună vreo transparenţă fiscală.

Pentru a completa această imagine să mai adăugăm că Grecia este… al patrulea mare importator de armament. Nu e glumă: după China, India şi Coreea de Sud, pe locul patru în materie de sume alocate cumpărării de arme figurează Grecia. Informaţia este furnizată de publicaţia Le Monde Diplomatique.

Fără îndoială, Grecia a fost traumatizată după secolele de dominaţie turcă. Profund  contradictoriu este constatarea că, pe de o parte, Grecia travesează o gravă criză bugetară şi că, pe de altă parte, în ultimii zece ani a cumpărat arme de peste 10 miliarde de dolari.

Liderii europeni spun că este greu de înţeles de ce statul elen a anunţat că va organiza un referendum în legătură cu pachetul de ajutor stabilit de Uniunea Europeană.  Și totuși, să nu uităm, grecii sunt un popor mândru care a inventat democrația. Nu este democratic oare să ții un referendum despre o problemă națională?

http://www.alexandru-grumaz.ro/

Previous G.Damian: A existat ocupaţia sovietică a României?
Next Prima biografie completă a Mareşalului Ion Antonescu - scrisă de Teşu Solomovici

No Comment

Care este opinia ta ? Ai curajul sa spui ceea ce gandesti !