Din 1701 și până în 2010, nu a mai existat nici un indiciu despre osemintele lui Mihai Viteazu. În 2010, călugării de la Mănăstirea Plăviceni au făcut o descoperire de excepție, respectiv un schelet care se potrivea în ceea ce privește dimensiunile cu cel al marelui domnitor. Argumentele inițiale care susţineau teoria potrivit căreia osemnitele ar fi aparţinut lui Mihai Viteazul erau legate de faptul că Mănăstirea Plăviceni a fost ridicată de Doamna Stanca, că hramul este al Arhanghelui Mihail, dar şi faptul că din schelet lipsea capul, dar și membrele superioare fără claviculă și coaste, ceea ce corespundea modului cum a fost mutilat Voievodul în 1601, după cum a precizat părintele Teoctist Moldovanu, stareţul mănăstirii. Preotul a fost hotărât să facă un test ADN și măsurători antopometrice ale oaselor descoperite folosind material ADN de la mama lui Mihai Viteazu, Teodora Cantacuzino, înmormântată la Mănăstirea Cozia.
Supoziția călugărilor de la acea vreme s-a adeverit, după ce a fost definitivat raportul medico-legal care atestă faptul că osemintele corespund ca mărime celor ale domnitorului, iar din cadavru lipsește capul (care se află acum la Mănăstirea Dealul), dar și celelalte elemente lipsă ale corpului. Marți, pe 9 august, la Mănăstirea Plăviceni din județul Teleorman va avea loc o slujbă la osemintele Voievodului, la care sunt așteptați mii de pelerini. Anul 2018 este un an important pentru istoria poporului nostru, având în vedere că se vor împlini 100 de ani de la reunificarea vechilor provincii ale Daciei în România și formarea națiunii române. Un gest deosebit din partea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, a președintelui Comisiei de Canonizare, prof. univ. dr. Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, precum și a Sfântului Sinod ar fi să aprobe canonizarea marelui Voievod întregitor de neam și țară.   Manastirea Plaviceni, cunoscuta si sub denumirea de Manastirea Alunisul, este o manastire de calugari cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, important monument arhitectonic din Tara Romaneasca a epocii lui Matei Basarab, astazi aflat in faza de reconstructie.

Manastirea Plaviceni este situata in sudul tarii, in arealul comunei Plopii Slavitesti din judetul Teleorman. Ruinele manastirii sunt situate in lunca inundabila a Oltului pe raza satului Dudu, la aproximativ 33 de kilometri Nord-Vest de Turnu Magurele si 30 de kilometri sud de localitatea Draganesti-Olt.

Manastirea Plaviceni

Pe locul manastirii a fost mai intai o biserica. Se spune ca aceasta biserica a fost ridicata de Doamna Stanca, sotia lui Mihai Viteazul, care, urmarita de turci, s-a ascuns intr-un alun mare, astfel a scapat de urmaritori. Pentru a-I multumi lui Dumnezeu ca a ocrotit-o a ridicat pe acel loc o biserica, iar trunchiul alunului l-a lasat altar de rugaciune. Mai tarziu, pe acelasi loc, Vornicul Dragomir a ridicat aceasta manastire. De aici si numele de Manastirea Alunis.

Schitul este ctitorit de marele vornic Dragomir de Plaviceni, in timpul domniei lui Matei Basarab, intre anii 1646-1649.

Manastirea Plaviceni

Aflata astazi intr-o avansata stare de ruina, arhitectura initiala se releva numai din resturile bisericii, ale zidurilor de incinta si turnului clopotnita, precum si din datele obtinute in urma sapaturilor arheologice efectuate intre anii 1995-2000.

Biserica "Arhanghelul Mihail" este construita pe un plan treflat, specific arhitecturii manastiresti a epocii cand a fost ctitorita. Impunatoare si bine proportionata, are dimensiunile medii de 20.5 metri lungime si 6.5 metri latime in dreptul absidelor laterale.

Manastirea Plaviceni

In pronaos au fost dezgropate trei morminte cu cripta, probabil apartinand ctirorilor. Zidul ce despartea naosul de pronaos este de masiv strapuns de o deschizatura. Pictura murala interioara, aflata si ea intr-o stare deplorabila, inca mai pastreaza portiuni din cea originala, atentia fiind atrasa de fresca votiva care, in urma studierii atente de catre specialisti, surprinde un adevarat album genealogic al familiei ctitorului.

Pe exterior, lacasul de cult, era inconjurat de un brau de caramizi asezate in forma de dinti. Portalul intrarii se remarca printr-un ancadrament ornat cu o superba decoratie litica ce imita sculptura in lemn.

Manastirea Plaviceni

Interesant este ca pridvorul, astazi disparut in intregime, pare a fi contemporan cu biserica fapt neobisnuit pentru arhitectura acelei perioade.

Pastrat fragmenatar, zidul de incinta urma un plan hexagonal. Accesul in complex se facea printr-un impozant turn-clopotnita, situat pe mijlocul laturii scurte de sud-vest a incintei. Constructia, pe plan patrat, avea trei nivele, ultimul fiind probabil destinat clopotelor.

Manastirea Plaviceni

  Mihai Viteazu a fost decapitat pe 9 august 1601 în tabăra de la Câmpia Turzii, la comanda împăratului Rudolf al II-lea. Capul a fost luat de un credincios de-al său, conform unei însemnări a lui Radu Mihnea, domn al Țării Românești. Trupul său a rămas timp de trei zile pe câmpul de bătălie, unde a fost batjocorit și de oameni și de câini, după care a fost îngropat. Ulterior, trupul a fost dus la Biserica Mitropolitană de la Alba Iulia, unde a rămas pentru o perioadă de timp. Se știe că osemintele Voievodului au dispărut de acolo înainte de desființarea Mitropoliei Ardealului și transformarea lăcașului în biserică catolică (1701).
Asasinarea voievodului

Despre martiriul Voievodului Mihai Viteazul (1593-1604) vorbele noastre nu au puterea sa zugraveasca cruzimea de care au dat dovada miseii. De aceea, il vom lasa pe cronicar sa povesteasca el cum a fost. Iata ce spune, de pilda, Wolfgang de Bethlen in ampla sa “Cronica a Transilvaniei”: “O vreme mijlocitorul (Iacobus Beaurius) lui Basta cerceteaza aici si acolo si, pe neasteptate, trupa valonilor inconjoara cortul lui Mihai. Beaurius si alti cativa subalterni de-ai sai au intrat in cortul lui Mihai, pe care l-au gasit linistit si stand intins. Beaurius, adresandu-i-se acestuia, spune: “Esti prizonier!”, la care acesta raspunde: “Nicidecum!”, si spunand aceasta Mihai a incercat sa scoata sabia, care era atarnata de propteaua cortului, in timp ce era lovit de Beaurius cu halebarda, si capul ii este taiat cu sabia proprie a lui Mihai, iar unul dintre valoni l-a impuscat la incheietura de la mana stanga, despre care se stia ca obisnuia sa o foloseasca si cu care incerca chiar atunci sa-si scoata sabia. Capul acestuia l-au pus pe coapsa propriului calu alb mort… Corpul lui Mihai a fost scos din cort, despuiat de haine, si a zacut timp de trei zile in apropierea drumului public, iar soldatii i-au taiat pielea de pe spate, coaste si umeri, i-au taiat-o ca sa o pastreze ca amintire pentru faptele lor nemaipomenite. Dupa aceea, totusi, corpul acestuia, ca sa nu fie sfasiat de caini, cativa sarbi l-au inmormantat din ordinul lui Basta intr-o groapa, pentru ca in cele din urma sa fie adus la Alba Iulia unde a fost inmormantat in biserica sfanta…”

La 1715 insa, la Alba Iulia a fost ridicata o fortificatie bastionara de catre stapanirea habsburgica, pe locul complexului mitropolitan, si tot atunci, probabil, “se vor fi distrus si mormintele mitropolitilor si al Voievodului Mihai Viteazul, iar ramasitele lor se vor fi imprastiat…”, cum spune prof. dr. Gheorghe Anghel.

Exact pe locul unde a fost ingropat trupul lui Mihai Viteazul pe Campia Turzii, doamna Stanca, sotia voievodului, cu invoirea principelui Gabriel Bathory, a ridicat la 1613 o capela in stil bizantin, sub forma unei troite, distrusa ulterior de fanaticii nationalisti maghiari.

In 1923, Societatea Femeilor Ortodoxe Turda a inaltat pe locul supliciului o alta troita de lemn, care se pastreaza astazi la Muzeul de Istorie Turda. In locul ei, la 8 august 1977, a fost inaugurat un obelisc de 1.601 cm, in forma de sabie, cu trei laturi, simbolizand anul martiriului si cele trei tari romanesti unite sub Mihai Viteazul. La baza fiecarei laturi se afla stemele celor trei principate. Iar in partea din fata a obeliscului este fixata efigia in bronz cu chipul marelui voievod. In dreapta obeliscului se afla primul mormant al domnitorului, acoperit cu o lespede pe care este reprezentata in relief stema Tarilor Romane unite.

Lacas sfant ridicat pe locul martirizarii domnului crestin

La 10 septembrie 2002, la initiativa vrednicului de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania, a fost pusa piatra de temelie a Manastirii “Mihai Voda”, care are hramul “Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil”, ca marturie a trairii, faptei si jertfei celui ucis ca martir al neamului, sacralizandu-se astfel locul unde s-a jertfit.

Lucrarile de constructii au fost incredintate vrednicului parinte Vasile Stiupei, de la Parohia Oprisani II din Turda, ctitor renumit de lacasuri sfinte.

Astazi, manastirea este aproape in intregime ridicata si-si asteapta vesmantul de fresca. Lucrata in stil bizantin, cu borduri de caramida in exterior si cu invelisul de cupru, biserica poarta pe frontispiciu un mozaic ce ii reprezinta pe Maica Domnului si Sfintii Arhangheli, protectorii lacasului monahal.

Manastirea este o copie arhitecturala si in acelasi timp o restituire a demnitatii vechii Manastiri “Mihai Voda” din Bucuresti, ctitorie a voievodului, din 1591, pe vremea cand era ban al Craiovei, mutilata de regimul comunist.

Calcand cu grija, sa nu strivim privirea capului rupt de trup

Trecem de poarta si patrundem in curtea dominata de biserica. In tacerea tainica a peretilor ce-si asteapta vesmantul de cer, cu Mantuitorul, Maica Domnului si ostirile sfintilor si cele ingeresti, parca vedem, ca intr-o holograma, clipele ultime ale domnitorului decapitat si jupuit de tradatori. Jertfa spre care privesc dintr-un pangar improvizat Insusi Mantuitorul, Maica Domnului si Arhanghelii zugraviti in icoane. Si, cum eram insotit de parintele staret Macarie de la Manastirea “Sfantul Ioan Rusul” din Giurgiu, maica stareta Teodora de la Manastirea Floresti-Tauti si parintele duhovnic Visarion de la aceeasi manastire, am incercat cu glasurile noastre taria Cerului intonand un tropar.

De sus, din cupola, din strane nevazute, de peste tot, ne-au raspuns in zeci de glasuri poate sfintii, poate heruvimii, poate serafimii, ca o tanguire, ca un plans, facand sa vibreze aerul.

Curtea, ca o cetate, este marginita pe laturi de corpuri de chilii cu etaj, unele terminate, altele in constructie, ce aduc in prezent atmosfera veacurilor trecute. Si, in aceasta taina, ne-am intrebat daca locul acesta este locuit, caci totul in jur este tacere.

De undeva, dinspre chiliile din dreapta, ne-a intampinat insa maica stareta Andreea Zdrobau, venita aici cu ascultare nu cu prea mult timp in urma de la Manastirea Salva.

Cuviosia Sa ne marturiseste in cateva cuvinte despre loc si oameni, despre obstea ei de sapte maici si despre parintele duhovnic Ilie Hanutchi, cu care, dimpreuna, spera, “cu ajutorul lui Dumnezeu, sa savarseasca pana la ultimul detaliu lucrarea aceasta si sa se mareasca obstea”. Vorbeste putin, in cuvinte dramuite cu grija, sa nu tulbure parca odihna marelui domnitor. Ne arata paraclisul si el terminat, gata de pictura, cancelaria si trapeza. In cancelarie, privirea ne este atrasa de chipul nedefinit, tulburator, aproape invizibil, ce ne priveste dintr-o rama de icoana pe panza ceruita. Il tot privim, il tot cercetam, ne tot cheama, ne tot spune ceva. Si tot discutand noi asa din priviri, si tot tulburandu-ne, ne lumineaza faptura, in cele din urma. Caci chipul din ceara era chiar El. Mantuitorul. Cu fata zdrobita de lovituri, cu urmele coroanei de spini pe frunte, cu sangerarile ranilor Lui. Asa cum este el intiparit pe giulgiul cu care a fost pus in mormant.

Privim in tacere. Ne inchinam si nu putem sa nu ne gandim la voievodul decapitat, cu trupul jupuit de piele.

Privim si ne cutremuram. Ne facem cruce si tacem. Caci vorbele sunt de prisos.

Originara dintr-un sat-izvor de calugari si slujitori ai Domnului

In trapeza, gustam din bucatele puse pe masa de maici si, dupa inca o asteptare, maica stareta ne povesteste cu emotie despre ziua in care Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a vizitat asezamantul, marcand prin sfaturile si cuvintele duhovnicesti ale Preafericirii Sale istoria de numai cativa ani a acestui asezamant. Si ne-a mai spus un lucru deosebit maica stareta: Cuviosia Sa este nascuta in localitatea Feldru, judetul Bistrita-Nasaud. O localitate care si-a trimis in manastirile tarii peste 50 de fii si fiice ca sa slujeasca lui Dumnezeu.

Dupa aproape un ceas petrecut in Manastirea “Mihai Voda” de la Turda, ne-am luat la revedere de la maici, ne-am mai inchinat inca o data in paraclis si la mormantul lui Mihai Viteazul si am plecat cotropiti de o tacere mistuitoare, mai grijulii la calcatura, ca nu cumva, din nebagare de seama, sa strivim sub talpi privirea capului voievodului care, desprins de trup, s-a rostogolit in tarana aici, pe undeva, imbratisand in clipa mortii, inca o data, pamantul, cerul si campia tarii ce se regasea pentru intaia oara intregita in hotarele ei stramosesti…