Institutul Tavistock sau destabilizarea psihologica


Articol preluat partial de pe blogul lui Franck Melen

Orice acțiune de manipulare globală este gestionată din interiorul unei instituții: Institutul Tavistock de Relații Umane, al cărui sediu se află la Londra, 30 Tabernacle Street. * Institutul s-a desprins în 1946 din Clinica Tavistock, fondată în 1920 de doctorul britanic Crichton-Miller.

Institutul Tavistock controlează nenumărate filiale, situate la Institutul de Cercetări Stanford, Massachusetts Institute of Technology (MIT), Institutul Hudson, Fundaţia Heritage, Centrul pentru Studii Internaţionale şi Strategice din Georgetown (unde se formează personalul Departamentului de Stat), US Air Force Intelligence şi RAND Corporation. Unii critici ai Tavistock susțin chiar că organizații precum Comisia Trilaterală, Fundaţia Ditchley sau Clubul de la Roma execută instrucţiunile primite de la institut.

Tavistock studiază comportamentul individual și colectiv, urmărind să controleze și să conducă acțiunile și gândirea prin tehnici de persuasiune, sugestie, manipulare șI spălarea creierului.

În 1921, după încheierea Primului Război Mondial, Clinica Tavistock a început să cerceteze posibilitățile oferite de controlul minții. Obiectul său de studiu era “nevroza de război” de care sufereau militarii britanici întorși de pe front, “un punct de ruptură” a echilibrului psihologic, cauzat de stresul intens suferit în conflict și de teroarea pe care le-o stârneau bombardamentele.

Ulterior, metoda știițifică descoperită la clinică a fost aplicată în domeniul general al comportării umane de către institut, care a început să evalueze reacțiile individuale și collective ale persoanelor supuse la diferiți stimuli, pe baza descoperilor lui Freud.

Antecedentele soldaților au servit cercetării cauzelor și condițiilor care îl fac pe un individ să-și piardă controlul mental și contactul cu realitatea anterioară, lăsându-l fără apărare în fața unui stimul nou. Țelul era distrugerea apărării psihice a individului și, de aceea, cercetătorii s-au străduit  să afle variabilele care trebuie aplicate fiecărui caz în parte.

Cercetătorii au încercat să afle cheia deintegrării ori descompunerii sociale, în vederea modificării percepțiilor individuale și alterării credințelor sau valorilor anterioare.

Oamenii de știință de la Tavistock au descoperit, astfel, că un individ care își pierde rădăcinile este mai ușor de gestionat și, ca atare, pentru a putea fi manipulat, trebuie să i se distrugă nucleul familial și principiile religioase, sexuale și de orice sorginte, inculcate în copilărie. *

Un ecou al acestor experimente poate fi regăsit în cele trei filme din seria The Bourne (Identity, Supremacy și Ultimatum).

Fenomenul Pitești

Ceea ce n-a ajuns însă – și încă – la cunoștința tuturor este că în Arhipeleagul românesc a existat o insulă a ororii absolute, cum alta n-a mai fost în întreaga geografie penitenciară comunistă: închisoarea de la Pitești“. (Virgil Ierunca, “Fenomenul Pitești”).

În anii 1949-1951, distrugerea elitelor societății era pe cale de a se înfăptui: intelectualii, diplomații, preoții, militarii, magistrații, polițiștii, oamenii politici ai vechiului “regim burghezo-moșieresc” erau în închisori, țăranii cei mai gospodari erau deportați în coloniile de muncă forțată. Tuturor împreună și fiecăruia în parte li se aplica eticheta de “dușman al poporului”.

Mai rămăseseră tinerii, o forță socială imprevizibilă și care trebuia sa fie anihilată. Pentru ei a fost inventat experimentul de la Pitești, denumit de Securitate “reeducare”. Ideea reeducării îi este atribuită pedagogului sovietic Makarenko, specialist în delincvenţa juvenilă, care susţinea că deţinuţii tineri pot fi reeducaţi de către cei mai vechi, trecuţi şi ei prin această experienţă.

Citeste continuarea pe blogul lui Franck Melen

Previous Clubul Bilderberg
Next A.Păunescu: Scrisoare catre urmasii mei

No Comment

Care este opinia ta ? Ai curajul sa spui ceea ce gandesti !