Ana Maxim În această perioadă se desfășoară o nouă etapă a cercetărilor arheologice realizate la castrul roman de la Mălăiești, aflat în comuna Dumbrăvești – un sit arheologic de importanță națională. Specialiștii vor să afle cât mai multe informații despre o baracă militară din castru, intenția fiind aceea de a reconstitui cât mai bine viața de zi cu zi a soldaților romani care au locuit acolo acum mai bine de 1.900 de ani și modul în care interacționau aceștia cu populația autohtonă. “Prima parte a campaniei din acest an a început la mijlocul lunii mai, desfășurându-se până la finele lunii iunie. Cu această ocazie, a avut loc vizitarea sitului de către participanții la a 51-a Sesiune Națională de Rapoarte Arheologice, organizată la București de către Muzeul Național de Istorie a României. Finanțarea cercetărilor a fost asigurată în etapa amintită de către MNIR. În urma alocării finanțării de către Ministerul Culturii și Identității Naționale prin Programul Național de Finanțare a Cercetării Arheologice din Romania – 2017, am reluat cercetările din castrul roman de la Mălăiești. Obiectivul cercetărilor din acest an este o baracă din castru. În urma săpării exhaustive a băilor și a anexelor acestora, după cum am amintit și cu alte ocazii, începând cu anul trecut am demarat un proiect pluridisciplinar de cercetare a unei barăci. Acestea au fost conturate cu precizie prin prospecțiunile geofizice derulate de-a lungul a trei ani ”, ne-a precizat Ovidiu Țentea, președintele Comisiei Naționale de Arheologie și responsabil științific al acestui sit arheologic. Cercetările arheologice de la Mălăiești se vor desfășura până la sfârșitul lunii august. Anul acesta au început și procedurile de expropriere a terenurilor pe care se află castrul și băile romane de la Dumbrăvești, prin hotărâri ale Consiliului Județean Prahova, astfel încât să fie luate măsuri pentru o mai bună conservare a monumentului și să fie atrase fonduri pentru restaurarea și punerea lui în valoare din punct de vedere turistic. După cum ne-a precizat primarul din Dumbrăvești, Valentin State, autoritățile locale au pus la dispoziția comisiei de la nivelul CJ Prahova care se ocupă de aceste proceduri datele despre proprietarii care dețin pământ în zona șantierului arheologic – patru proprietari cu terenuri în zona băilor romane ( în total peste 8.600 mp de teren) și nouă proprietari cu terenuri în zona castrului ( în total 6,9 ha). Următoarea etapă este angajarea, de către reprezentanții comisiei amintite, a unui expert autorizat pentru stabilirea prețurilor terenurilor și începerea negocierilor cu proprietarii. Arheologii sunt îngrijorați, însă, de faptul că procedurile de expropriere sunt lente. „Ritmul cu care se derulează procedurile de expropriere este prea lent și implică, după cum am afirmat cu numeroase prilejuri, deteriorarea unui monument excepțional, anume băile romane. Am convenit cu autoritățile locale și județene faptul ca în cursul acestui an, prin astuparea cu pământ a unor porțiuni din clădire, să refacem nivelul de călcare antic în anumite zone, asigurând totodată și o mai bună protejare a monumentului. Dacă exproprierile nu vor putea fi realizate în cursul anului viitor, atunci, așa cum am procedat în anul 2003 în cazul băilor romane de la Alburnus Maior, vom astupa integral cu pământ și aceste băi”, ne-a mai precizat Ovidiu Țentea. Potrivit acestuia, „ruinele băilor se degradează într-un ritm previzibil, în condițiile în care sunt protejate de-a lungul anului cu material geotextil. Degradările mai mari au putut fi sesizate în anumite porțiuni ale bazinului de apă rece în care tencuiala avea fisuri și a început să cadă de pe ziduri”. Autoritățile locale și cele județene doresc să realizeze în zona castrului și a băilor romane de la Dumbrăvești un parc arheologic, în care vestigiile descoperite să fie puse în valoare și să fie amenajate inclusiv zone de agrement pentru turiști. Sursa Ziaruldeprahova.ro