Progresele realizate de societatea geto-dacă, îndeosebi în domeniul metalurgiei, în ultima parte a primului mileniu î.Hr, au stimulat producția de bunuri și totodată au dus la intensificarea și extinderea schimbului dintre diferitele comunități. Trocul, forma tradițională, s-a dovedit a fi depășit, impunându-se din ce în ce mai mult nevoia apariției și folosirii monedei ca etalon în procesul de schimb. Cele dintâi mijloace de schimb apărute pe teritoriul Daciei sunt reprezentate de semne monetare din bronz, sub forma unor vârfuri de săgeți, ce au circulat în orașele vest-pontice și la geții dobrogeni, după cum o dovedesc descoperirile de depozite de astfel de piese din județul Tulcea, datate în secolul VI și începutul secolul V î.Hr. Primele monede emise pe teritoriul Daciei sunt didrahmele de argint, bătute în secolele V-IV î.Hr de orașul Histria. Aceste monede au cunoscut o largă răspândire în teritoriile geto-dace, circulând cu precădere în Dobrogea, sudul și centrul Moldovei, Câmpia Dunării până dincolo de linia Oltului. În secolele V-IV Histria emite și monede din bronz, de tipul ”cu roată”, cu capul lui Apollon, care circulă de asemenea în spațiul dacilor. Mai puțin au circulat, mai ales în părțile de sud ale Dobrogei, drahmele de argint emise de Callatis, în a doua jumătate a secolul IV. Callatis Extinderea economică și a influenței politice a Macedoniei, spre Dunăre, a contribuit la lărgirea sferei relațiilor geto-dacilor cu sudul greco-macedonean și tracic. Drept urmare, își fac apariția, pe piața din Dacia, monede ale conducătorilor macedoneni Filip al II-lea, Alexandru cel Mare și, într-o mai mică măsură Filip al III-lea Arideul și Lysimachos. Cele mai multe dintre monedele din argint și bronz sunt emisiuni din a doua jumătate a secolului IV î.Hr. și primele decenii din veacul III. Monedele din aur se întâlnesc doar în zona Dunării de Jos și sunt de tip Filip al II-lea, Alexandru cel Mare și Lysimachos. Acestea sunt făcute în secolele III-II î.Hr. în atelierele din Callatis, Tomis și Histria. Două astfel de mari tezaure au fost descoperite în Vrancea și Tulcea și sunt considerate stipendii plătite dacilor de orașele pontice, în schimbul protecției vreuni conducător local nord-dunărean. Înmulțirea schimburilor și stimularea lor prin folosirea monedei greco-macedonene în secolele V-IV au creat condițiile apariției monedei propii la geto-daci. Cele dintâi manifestări, cu caracter restrâns, se înregistrează în regiunea Dunării încă de la începutul secolul III î. Hr. Procesul ca atare se extinde și se generalizează după mijlocul secolului III. Geto-dacii au emis doar monedă din argint. Ei au avut ca prototip principal tetradrahmele lui Filip al II-lea care au pe avers efigia lui Zeus, iar pe revers un călăreț și, mai rar, emisiunile regilor Alexandru cel Mare și Filip al III-lea Arideul sau ale orașului Larissa din Thesalia. În prima etapă de dezvoltare (250-150) î.Hr. se emit tetradrahme cu un stil reușit, apropiate de ale originalului, având titlul(procent de metal nobil dintr-un aliaj) și greutatea ridicate. Emisiunile reprezintă o varietate de tipuri și variante. Centre monetare mai importante se cunosc în zona Dunării, Banat, Oltenia, nord-vestul Daciei și în Podișul central al Moldovei. La monedele din N-V cel puțin în faza de început se constată influențe celtice. Cea de-a doua etapă importantă a monetăriei geto-dace (150-70 î. Hr.) se caracterizează prin creșterea numărului emisiunilor monetare, reducerea numărului de tipuri și variante, o accentuată stilizare, scăderea greutății și titlului argintului. Acum se pot delimita mai multe tipuri monetare principale care corespund unei anumite zone geografice bine conturate. Dacia in timpul lui Burebista Monetăria geto-dacilor de tip greco-macedonean își încetează activitatea în primele decenii ale secolului I î. Hr. Descoperiri arheologice relevă tipuri monetare care redau întocmai tipuri de denari romani republicani, dovedind că dacii au adoptat în jurul lui 70 î.Hr. un nou tip monetar. Copierea fidelă a denarilor romani nu face posibilă, deocamdată, distincția dintre originalele provenind din atelirele italice și replicile geto-dace. Cei 25.000 de denari descoperiți în Dacia demonstrează că procesul monetar devenise unic. Abandonarea vechilor monetării, distribuite pe uniuni de triburi și adoptarea unor monede unice în întreaga Dacie, reprezentată de denarul roman, este o dovadă a trecerii dacilor la o formă superioară de organizare social-politică, odată cu crearea statului lui Burebista, stat ce impunea folosirea unui singur tip de monedă ca dovadă a caracterului său unitar. Nivelul atins de economia Daciei după mijlocul secolului II î.Hr a atras și alte categorii de monede: din Apollonia, Dyrrahachium, provincia romană Macedonia și insula Thasos. Împreună cu denarii romani, aceste monede au circulat în toată Dacia, în special în prima jumătate a secolului I î.Hr. După instalarea Imperiului Roman la Dunăre încep să circule în și mai intens în Dacia denarii romani și imperiali care treptat vor domina întreaga piață a dacilor.