Arme silentioase pentru războaie tăcute


In timp ce cautam pe net surse ale asa-zisului “decalog al manipularii”, atribuit lui Noam Chomsky, am descoperit niste trimiteri la un document in engleza, clasificat “top secret” si intitulat Silent weapons for quiet wars[1]. Acest presupus document top secret ar fi fost descoperit din intamplare, pe 7 iulie 1986, de un angajat al Boeing Aircraft Corp., care cumparase, pentru piese de schimb, un copiator IBM uzat; in interiorul acestui copiator, individul ar fi descoperit un document ce parea a fi datat in perioada de inceput a razboiului rece (desi, pe pagina sa de inceput, este notat anul 1979 ca data a emiterii sale) si care chema elitele globale la un razboi total, dar tacut si insidios, orientat catre controlul total al maselor, printr-un sistem de arme silentioase, cum ar fi manipularea industriei, a sistemului educational, a divertismentului si a inclinatiilor politicienilor. Documentul indemna la o revolutie silentioasa, insidioasa, menita a invrajbi populatia, punand fratele contra fratelui, familia contra membrilor sai, credinciosii contra co-relegionarilor lor. Toata aceasta strategie ar fi menita a devia atentia publicului de la ceea ce i se intampla in mod real in viata de zi cu zi, dar si de la experimentele la care este supus in interiorul programului de preluare a controlului asupra lumii. Originile si destinatiile acestui document nu se cunosc, dar se banuieste ca ar apartine asa-numitului Grup Bilderberg, entitate la care teoreticienii conspiratiei fac referire ca fiind un fel de guvern mondial, care conduce lumea din umbra. Indiferent de aceste teorii, continutul acestui “document” este, pur si simplu, tulburator, mai ales prin acuratetea datelor si informatiilor pe care le contine, dar si prin faptul ca el corespunde cu evenimente reale, istorice. Spre exemplu, asa-numita “terapie de soc economic” chiar a fost experimentata cu succes, mai intai in tari ale Americii Latine care erau conduse de dictatori verosi capabili sa isi inrobeasca propriul popor (Chile, Argentina, Salvador, Brazilia), dupa aceea in tari ale Asiei de Sud (Indonezia, Coreea de Sud) si, ulterior, chiar in tari foste comuniste (Rusia, Polonia, Romania). Din 9 septembrie 2001, terapia de soc economica a fost pusa in practica exact acolo unde a inceput totul – in SUA[2].

2. Urmatoarele paragrafe, redate intre ghilimele, sunt extrase din acest document, ele fiind relative la instrumentalizarea si finalitatea armelor silentioase (traducerea, aproape mot-a-mot, imi apartine).

”Tot ceea ce se asteapta de la o arma obisnuita se asteapta si de la o arma silentioasa, dar rezultatele se vor concretiza numai in maniera in care creatorul armei silentioase a facut-o sa functioneze.

Arma silentioasa trage situatii, in loc de gloante; este propulsata de procesoare de date, in loc de reactii chimice; explozia este generata de bitii de informatii si nu de praful de pulbere; lovitura pleaca dintr-un computer, si nu dintr-o pusca sau dintr-un tun; arma silentioasa este operata de un programator de computer si nu de un soldat nestiutor de carte si, in fine, este utilizata la ordinul unui magnat bancar si nu a unui general.

Arma silentioasa nu face zgomote explozive, nu cauzeaza rani fizice sau mentale vizibile si, la nivel de aparenta, nu interfereaza cu viata sociala a nimanui. Dar asta numai pentru un observator neavizat. Caci, in realitate, arma silentioasa provoaca socuri teribile la nivel subconstient, pagube teribile si de neinlaturat din punct de vedere fizic si mental si grave tulburari ale vietii sociale individuale sau colective – si asta este de domeniul evidentei pentru cel ce stie unde sa se uite.

Publicul nu poate intelege aceasta arma tacuta si, de aceea, nu poate crede ca este atacat in mod discret si insidios. Publicul poate, in mod instinctiv, sa simta ca ceva este in neregula; dar, multumita naturii tehnice a armei tacute, publicul nu isi poate exprima acest presentiment intr-o maniera rationala, inteligibila. Asa ca publicul nu va sti cum sa strige dupa ajutor, iar indivizii obisnuiti nu vor sti cum sa se asocieze cu altii pentru a se apara colectiv contra armei tacute.

Cand o arma silentioasa este utilizata gradual, publicul isi ajusteaza sau isi adapteaza comportamentul la prezenta in viata de zi cu zi a acestei arme si invata sa o tolereze, pana in momentul in care presiunea (psihologica, sociala si economica) devine atat de mare incat face sa sara totul in aer.

Iar acesta este momentul in care arma silentioasa devine un tip special de arma biologica de razboi si de ucidere in masa. Ea ataca vitalitatea, optiunile (inclusiv cele religioase) si mobilitatea indivizilor unei societati, pentru a-i supune; cunoscand, intelegand, manipuland si atacand sursele naturale si sociale de energie, precum si puterile sau slabiciunile lor fizice, mentale si emotionale, detinatorul armei silentioase poate fi sigur de victorie, iar acei indivizi si acea societate sunt condamnati deja la infrangere.

Starea de soc in care este adusa acea populatie este perfecta pentru a o convinge ca „expertii” pot si trebuie sa preia controlul sistemului financiar si sa restabileasca securitatea si siguranta (mai degraba decat libertatea si justitia) pentru toti. Cand cetatenii deveniti debitori sunt facuti inapti de a se ocupa de propriile afaceri financiare si familiale, ei devin, desigur, totalmente aserviti si, in consecinta, resurse ieftine de munca.

Terapia de soc demonstreaza cu puterea evidentei ca exista o legatura directa, intrinseca, intre fluxurile de bani din economie si perspectiva psihologica reala si raspunsurile maselor de oameni dependente de acele fluxuri de bani. De exemplu, exista o relatie masurabila cantitativ intre pretul benzinei si probabilitatea ca o persoana sa aiba o migrena, sa simta nevoia de a vedea un film violent, sa fumeze o tigara sau sa mearga la o bodega pentru o serie nelimitata de halbe de bere.”

3. Tot din documentul citat mai sus rezulta niste idei care pot sa ne dea fiori, intrucat ele sunt detectabile la noi, aici, acum.

Conform documentului, experienta ne arata ca metoda cea mai simpla a asigurarii obtinerii si mentinerii controlului prin intermediul armei silentioase este sa tii publicul indisciplinat si ignorant asupra principiilor de baza ale sistemului, in timp ce i se ofera lucruri stridente care sa ii distraga atentia, distractii usoare care sa il abata de la lucrurile cu adevarat importante si care sa-l tina confuz, planuri si agende publice care sa-l faca sa derapeze si sa rateze autostrada corecta. Regula generala este ca intotdeauna exista un profit in confuzie; cu cat mai multa confuzie, cu atat mai mult profit. De aceea, cea mai buna abordare este sa creezi problemele si, dupa aceea, sa oferi solutiile[3] (n.n., Gh. P.: pentru un profit substantial, desigur). Publicul distras sau distrat, cetatenii, in general, vor face intotdeanua usoara sarcina colectarii informatiilor necesare operatorului armei tacute si sarcina soldatilor lor, distribuitorii, daca va putea fi pus in practica principiul sandviciului gratis (“maninca acum si plateste mai tarziu“).

Apropos de sendviciul gratis. La noi, acum, el pare gratis, dar nu e, intrucat trebuie, totusi, sa il platesti; e adevarat ca il platesti mai tarziu si, eventual, esalonat, dar e cu mult mai scump, comparativ cu un sandvici pe care l-ai putea cumpara cu bani (daca ai detine lichiditatile necesare). In primul rand, pentru ca nevoia ta stringenta de a consuma te opreste de la a pune intrebari in legatura cu pretul. Intrucat sursa consumului e unica (neavand bani pe loc, nu iti poti permite sa alegi, asa ca maninci ce ti se ofera, mai ales ca mancarea pare gratis), inseamna ca vei fi nevoit sa acepti orice pret. Oricum, la fel ca in barurile din cinematografe (unde nu poti intra cu mancare sau cu bautura de afara) sau ca in salile de asteptare pentru imbarcare din aeroport ori chiar la fel ca in avion, preturile sunt duble sau triple fata de cele de la piata. In plus, pretului sandviciului “gratis” i se adauga tot fel de extensii neasteptate: intrucat nu este achitat pe loc, ci urmeaza a fi achitat peste un anumit timp, inseamna ca pretul (oricum dublat sau triplet prin limitarea libertatii de alegere) va fi majorat cu dobanzi si comisioane, iar daca pretul nu e achitat la timp, intervin si majorarile si penalitatile. Cand ajungi sa iti faci calcule si iti dai seama ca ai platit deja acel sandivici, poate de doua ori, si inca mai platesti, e prea tarziu. Acest “principiu”, al sendviciului gratis/ieftin, e aplicat de banci in afacerea creditelor in moneda straina (aparent ieftin), in cadrul programelor sustinute de stat, de tipul Prima casa (unde avansul este redus la 5%, iar dobinda e cu 1-2 puncte procentuale mai mica decat pretul pietei) si in cazul cardurilor de credit (usor de utilizat, in limita unui multiplu al salariului, acest tip de facilitate de credit este vandut, pe piata noastra, cu dobinzi de 38%). Aparenta gratuitatii se transforma, frecvent, in cel mai scump produs si, uneori, ia aspecte de cosmar, intrucat cel ce nu isi plateste datoriile la banci este executat silit, evacuat din casa si, ulterior, tinut responsabil fata de banca (sau fata de un colector de creante care chiar a cumparat pe doi lei datoria consumatorului de sandvici gratis/ieftin) toata viata, prin popriri pe salariu si/sau pe pensie.

Deci, consumati sandviciuri si faceti-o acum, cat e gratis!

4. Cum creezi confuzie si cum profiti de pe urma ei?

Prin dezangajare. Prin sabotaj la adresa activitatilor mentale. Prin promovarea unui sistem de educatie de calitate redusa (mai ales in domeniul matematicii, al logicii, al ingineriei de sistem si al economiei) care descurajeaza creativitatea tehnica. Prin capturarea emotiilor publicului, in asalturi sau atacuri emotionale inexorabile (viol mental si emotional), printr-un “foc de baraj” constant cu stiri despre sex, violenta, accidente oribile, crime, teroristi si razboaie care tin prima pagina si prime time-ul in ziare, la tv si pe net. Prin inundarea mentalului colectiv cu cat mai multa informatie inutila, cat mai mult gunoi informational si emotional, care sa le ocupe cetatenilor mintea si sa le maculeze sufletul, in timp ce cetatenii sunt determinati sa creada ca totul este spre binele lor si spre garantia, securitatea si libertatea lor[4] (ce ironie!).

Rescrierea istoriei si a legii si supunerea publicului la creatii deviante – iata cum operatorul armei silentioase isi poate asigura din timp, pas cu pas, victoria in razboiul sau tacut.

Un operator al unui sistem de arme tacute opereaza cu informatii obtinute de la un public facut docil cu concursul fortei statale (ceea ce este legal, dar nu intotdeauna legitim). Cele mai multe informatii sunt facute disponibile programatorului sistemului de arme tacute de fisc. Informatiile despre publicul contribuabil sunt furnizate fiscului de buna-voie sau sub amenintarea sanctiunilor si a executarii silite. Aceste informatii sunt bine organizate si sunt de incredere. Mai mult, ele arata gradul in care publicul se conformeaza, voluntar sau fortat, unui set de obligatii legale fara contraprestatie din partea creditorului.

De notat ca creditul acordat populatiei pe baza simplelor inregistrari la fisc – noua ”cucerire” a industriei bancare, noul “credit doar cu buletinul”, tehnica de indatorare la banci facuta posibila de un protocol bancar cu fiscul roman, cel care a fost de acord sa le dea bancilor aceste informatii presupus confidentiale – exact ce isi poate dori si ce poate anticipa operatorul armei tacute.

”Cand guvernul este in masura sa colecteze taxe si sa execute silit conturi sau proprietati private fara a oferi o justa compensatie, aceasta realitate este un indicator al faptului ca publicul este copt pentru a se preda si a consimti la neutralizarea drepturilor si libertatilor sale. Un bun si usor de cuantificat indicator al perioadei recoltei este numarul populatiei care plateste taxe in ciuda lipsei unei prestatii oneste si reciproce din partea guvernului[5]”.

Daca inca nu v-ati dat seama despre ce vorbeste acest text eretic si conspirationist, atunci luati aminte: sistemul public de asigurari de sanatate primeste in fiecare an un minim de 6 miliarde de euro de la cetateni si firme. Ce da, noua, contribuabili si presupusi beneficiari, inapoi acest sistem? Cel mai slab dotat, cel mai periculos sub raportul potentialului de infectii intra-spitalicesti, cel mai neigienic si cel mai corupt serviciu de sanatate publica din Uniunea Europeana.

5. Reclama este un amplificator economic care opreste publicul de la vedea, auzi, mirosi sau palpa ceea ce se intampla in mod real. Amplificatorul[6] te obliga sa iti orientezi atentia fie catre sursa de zgomot, fie inspre anihilarea sau macar atenuarea zgomotului azurzitor. Spre exemplu, daca auzi muzica data prea tare in timpul zgomotului si nu esti chiar tu la petrecere, in mod sigur vei incerca sa te aperi, inchizand geamul, dand drumul la aparate care sa faca zgomote concurente, punandu-ti casti pe urechi; daca treci prea aproape de un avion sau de un stadion plin cu fani, iti acoperi urechile, ca sa nu te asurzeasca sau sa nu te irite zgomotul; e cert, insa, ca nu mai observi si nici nu mai percepi corect ce se intampla in rest cu tine; de aceea, risti sa nu mai fi atent la traversarea strazii, fiind concentrat pe muzica asurizitoare din castile tale de urechi. Exact la fel se intampla si cu amplificatorul de lumina (far, proiector) sau cu mercaptanul din gazul natural.

Pe plan economic, exact la fel se intampla in cazul reclamei si al publicitatii (stradale, audiovizuale, virtuale etc.).

Ca sa fie o buna arma silentioasa (desi ea este ca muzica pusa la maxim, reclama e menita a se adresa, pe usa din dos sau pe usi secrete, altor simturi decat cele bombardate direct), reclama trebuie sa fie facuta astfel incat sa para ca se adreseaza unui elev de 12 ani. Sugestibilitatea reclamei trebuie sa fie exact atat de ridicata incat sa ajunga sa il faca pe consumator sa reactioneze ca acelasi grad de inocenta ca si a unui copil de 12 ani – adica un subiect care nu stie sa critice, nu isi pune intrebari in legatura cu aparentele si ia de bune aceste aparente, data fiind redusa sa experienta de viata.

Procesul de definire si evaluare a acestor factori de amplificare economica si de incoporare a lor in sistemul economic poate inseamna, de exemplu, modificarea in sus sau in jos a preturilor la locuinte, transmiterea unor unde de soc (reduceri bruste sau cresteri graduale, dar in perioade scurte de timp, urmate de noi reduceri de preturi) si analiza modului in care socul se reverbereaza in economie, dupa care “avionul”), daca ramane intreg, este redresat si readus pe traiectoria dorita, conforma cu scenariul initial al operatorului armei silentioase. Culmea ironiei este ca, in facultatile de economie care dau mai mereu laureati ai premiului Nobel pentru economie si unde teoria undelor de soc este preluata din industria aeronautica (in cadrul careia aceste unde de soc chiar se utilizeaza pentru a verifica rezistenta avionului la socuri si turbulente) sub denumirea de “teorie a jocurilor”. Experimentele de acest gen sunt ca niste jocuri pe calculator. Iar atacurile cu dronele sunt si ele, desigur, ca niste jocuri de calculator pentru operatorii care distrug tinte directe sau colaterale (uneori, nunti, botezuri, inmormantari, scoli, spitale, cu sau fara terorisit in ele) prin simple atingeri ale ecranului calculatorului.

6. Ca un regret etern pentru viata din perioada uterina (pantecul primordial, the primordial womb), toate eforturile pe care o persoana le face pana la finalul vietii sunt orientate catre recreerea mentala, artificiala, a acelui mediu sigur, lipsit de griji si de responsabilitate (the artificial womb). Omul isi construieste, din materiale fizice sau din relatii cu alti oameni, variate feluri de substituire a pantecului primordial si scuturi protective care sa il tina, acolo, la adapost. Obiectivul acestor “pantece artificiale” este obtinerea sentimentului de stabilitate intr-un mediu instabil, a unui adapost de vreme rea pentru toate procesele de crestere si de maturizare, a sigurantei in libertate si a zidurilor de protectie in caz de atac din exterior. Ne contruim toti ziduri, pentru a ne mentine iluzia ca suntem din nou in pantecele primordial, la adapost, iar daca vrem libertatea, vrem sa fie una in deplina siguranta, ca in marsupiul copilariei. Sau ca in sanul lui Adam. Iar aceste certitudini sunt potentiale arme silentioase in razboaiele tacute ale celor care vor controlul.

Principala ratiune pentru care oamenii se reunesc intr-o societate organizata in stat este dorinta subconstienta de a perpetua starea de dependenta din perioada copilariei. Pentru cei mai multi dintre noi, acea perioada este cea mai buna, cea mai dezirabila, intrucat atunci nu aveam griji si nici responsabilitati, caci altcineva trebuia sa ne ingrijeasca si sa raspunda pentru noi. Mai simplu spus, ne dorim ca Cineva sa elimine toate riscurile, “sa ne mangaie pe cap, sa ne sarute pe obraji, sa ne puna un pui (sau o pizza) pe masa de fiecare data cand ne e foame, sa ne imbrace, sa ne astearna patul pentru a ne culca si sa ne spuna ca totul va fi bine maine, cand ne vom trezi din somn”.

Aceasta ratiune poate fi programata – si este inspaimantator sa observem ca, in realitatea de zi cu zi, acest program se manifesta ca si cand am fi in Matrix – mai greu de perceput, dar nu invizibil.

Programarea modelelor de obiceiuri sau de comportamente presupune colectarea de date si informatii cu caracter personal la scara nationala sau gloabal: avantaje si slabiciuni, activitati, hobbyuri, date medicale, inregistrari psihiatrice (frici, furie, dispret, adaptabilitate, reactii la stimuli, violenta, sugestibilitate sau hipnoza, suerinta, placere, dragoste, sex), mijloace de relaxare sau de evadare din realitate (consum de alcool sau droguri, distractii, factori religiosi), sensibilitati politice (ideologii, contacte personale, pozitie sociala sau etnica, proiecte sau obiective), toate sunt la dispozitia operatorul armei tacute, mai ales ca noi insine ni le punem pe tava – pe pagini de socializare, pe internet, pe diversele dispozitive electronice inteligente care ne solicita date biometrice pentru a le accesa. Cele mai multe astfel de date sunt publice sau stocate in baze de date relativ usor de accesat de un operator priceput. Iar demnitarii romani asa-zis tehnocrati declara ca discutia despre drepturile omului este un lux teoretic…

Cu aceste date si informatii, operatorul creaza situatii controlate: manipuleaza economia si, deci, societatea; controleaza veniturile si salariile, fabricarea si distributia bunurilor si a serviciilor; controleaza preturile (nota : asta ar trebui sa fie obiectivul legislatiei protectiei concurentei; dar este? Nu cumva aceasta legislatie e ceata menita sa acopere realitatea?); din aceasta pozitie nici nu mai este nevoie de eforturi inovative – banii vin din rentele consecutive obtinerii controlului, iar cu acesti bani se asigura mentinerea controlului, inca o data, fara prea mari eforturi inovative (ceea ce arata cat de profitabila si eficienta este arma silentioasa); controlul functiilor legale, al circulatiei datelor cu caracter personal, al publicitati si reclamei, al mass-media si al programelor tv vin din inertie. Si, intrucat, cu acest buton de control se poate opera usor, distragerea atentiei de la chestiunile reale, angajarea emotiilor negative, dezordinea, haosul, nebunia, devin simple detalii.

7. Nu-i asa ca, avand in vedere cele de mai sus, afirmatiile care urmeaza, si care sunt extrase din documentul citat, nu mai sunt atat de socante pe cat par?

”S-a decis declansarea unui razboi tacut contra publicului cu obiectivul final al transferului energiilor naturale si sociale si al averii de la cei multi si indisciplinati in mainile celor cativa avuti, auto-disciplinati si responsabili. Pentru a obtine predictibilitatea totala a economiei, elementele clasei de jos trebuie aduse sub control total, de exemplu, sub jugul unor datorii pe termen lung incepand cu varsta cea mai frageda, inainte de a avea sansa de a se intreba care este realitatea – daca, de fapt, sunt proprietari ai caselor lor sau datornici. Familiile clasei de jos trebuie dezintegrate printr-un proces de supra-ocupare a parintilor si de transfer catre stabilimente guvernamentale de ingrijire zilnica a copiilor lor ramasi, practic, orfani, prin separarea functionala de parintii ultra-ocupati cu plata datoriilor. Calitatea educatiei oferita acestor copii functional orfani trebuie sa fie dintre cele mai sarace in scopul de a-i tine captivi in clasa care le-a fost destinata”.

Ce rol avem noi in acest razboi tacut?

Sa incercam pilula bleu pe care ne-o ofera Morpheus. Sa fim Neo. Poate ca vom reusi sa iesim din Matrix.

pus pe youtube care “trateaza” acest document.
[2] Pentru aceasta succesiune de fapte si pentru explicatii relative la aceasta “doctrina”, a se vedea: Naomi Klein, Doctrina socului. Nasterea capitalismului dezastrelor, publicata in Romania in 2009 la editura Vellant.
[3] Cam asa “opereaza” sepia, atunci cand arunca cerneala pentru a deruta si tulbura prada sau, dupa caz, adversarul.
[4] Spre exemplu, in prezent se discuta, in Olanda si Suedia, despre acordarea unor drepturi pentru pedofili, iar in Suedia, chiar pentru acordarea unor drepturi pentru…necrofili; omul e redus, astfel, la niste simple masini de facut sex; culmea este ca exista simpatizanti pentru astfel de masuri si politicieni care le sustin. A se vedea aici; din articolul citat rezulta chiar ca exista un site de sustinere morala a pedofililor, care se numeste… ”pedofilii virtuosi”!
[5] Silent weapons for quiet wars, syti.net.
[6] Amplificator = portavoce, boxa de sunet, generator de reverberatii, ecouri sau unde de soc.

Prof. Gheorghe Piperea

Previous Istoria coroanelor suveranilor Romaniei
Next Căderea Bastiliei

No Comment

Care este opinia ta ? Ai curajul sa spui ceea ce gandesti !